Potrivit lui, Protasevici nu a spus nimic care să corespundă realității, iar interviul ar fi mai bine de numit interogatoriu. Jurnalistul și-a exprimat încrederea că asupra fostului redactor-șef a fost exercitată nu numai presiune fizică, ci și psihologică, insuflîndu-i-se ideea de trădare totală din partea celor care-l înconjoară.
În plus, Putilo este convins că Protasevici a fost, de asemenea, supus unei prelucrări medicamentoase "pentru a-l face să vorbească și a-i dezvolta o fantezie violentă bazată pe zvonuri auzite cîndva". "Despre acest lucru poate vorbi căderea nervoasă a lui Roman la sfîrșitul interviului-interogatoriu", a subliniat fondatorul NEXTA.
În seara zilei de 3 iunie, postul de televiziune de stat ONT a difuzat un interviu cu Protasevici, unde fostul redactor-șef al canalului de opoziție Telegram face o serie de mărturisiri răsunătoare. În special, el își asumă responsabilitatea pentru organizarea protestelor din Belarus și spune pe nume susținătorii săi, vorbește despre pregătirea pentru luarea cu forța a puterii, el vorbește despre faptul că NEXTA este finanțat de un oligarh rus, iar sediul Svetlanei Tihanovskaia — de oameni de afaceri lituanieni.De asemenea Protasevici recunoașteîn fața camerei că îl respectă pe președintele Belarusului, Alexandr Lukașenko, iar la sfîrșitul interviului începe să plîngă și să spună că vrea o viață liniștită. Tatăl deținutului, Dmitry, a reacționat deja la acest material. El a spus că nu a crezut niciun cuvînt și a recunoscut că i-a fost greu să se uite la această groază și la urmele de tortură de pe corpul fiului său.
Serviciile speciale din Belarus îl acuză pe Protasevici că a creat un grup extremist și a îndemnat la revolte în masă după alegerile prezidențiale din august 2020. Jurnalistul a fost reținut la Minsk pe 23 mai imediat după aterizarea forțată a avionului Ryanair cu care zbura de la Atena la Vilnius. Avionul a aterizat după un anunț că la bord s-ar afla o bombă.
Adăuga comentariu