Transnistria stiri: 1408
Preşedintele stiri: 4070

Guvernul Finlandei și-a anunțat sprijinul pentru aderarea țării la NATO

12 mai. 2022,, 12:00   Externe
2141 0

Într-o declarație comună emisă joi, Președintele Finlandei, Sauli Niinisto și Prim-ministrul, Sanna Marin, și-au anunțat sprijinul pentru aderarea țării la NATO - un demers care aduce statul nordic cu un pas mai aproape de alianța militară condusă de Statele Unite, relatează Ilta-Sanomat.

În documentul oficial se menționează faptul că "Statutul de membru NATO va întări securitatea Finlandei". Potrivit șefului Guvernului și președintelui, în cazul aderării Finlandei la NATO, ea va întîri întreaga alianță defensivă. Ei au declarat, de asemenea, că Finlanda trebui să aplice pentru aderarea la NATO fără întîrziere.

”Sperăm că pașii naționali necesari pentru această decizie vor fi făcuți rapid, în zilele următoare”, se arată în declarația comună transmisă de președintele Sauli Niinisto și premierul Sanna Marin.

În același timp, ediția Ilta-Sanomat menționează că Finlanda va putea să aplice oficial pentru aderarea la NATO după ce acest pas va fi aprobat la ședința Partidului Social Democrat de guvernămînt, care va avea loc pe 15 mai.

1
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?