Potrivit lui, Zelenski și aparatul său au suferit o înfrîngere zdrobitoare în relațiile internaționale. Muraev a menționat că declarațiile periodice ale Președintelui despre necesitatea aderării la NATO și la Uniunea Europeană (UE) reprezintă o „isterie”. Anterior, Ucraina a avut relații calde cu Ungaria, Germania și Franța, iar acum aceștia sînt opozanți ai Kievului, a adăugat deputatul.
Comentînd cuvintele reprezentantului Secretarului General NATO, James Appathurai, despre aderarea Ucrainei la Alianță, parlamentarul ucrainean a remarcat că vocea Poloniei și a țărilor baltice, care sînt aliați ai Kievului, nu va fi decisivă pentru NATO în luarea acestei decizii politice . actuala situație denotă imaturitatea autorităților de la Kiev și neînțelegerea proceselor geopolitice, a rezumat Muraev.Anterior, Zelenski a spus că Ucraina așteaptă un nou semnal despre perspectiva aderării la NATO în 2023. El a menționat, de asemenea, că Ucraina deja vrea să primească o listă specifică de reforme pe care trebuie să le pună în aplicare pentru a se alătura Alianței.
Adăuga comentariu