Cutremure stiri: 502

Lavrov: Occidentul, îngrozit să afle despre trecutul acestei organizații

17 oct. 2018,, 13:41   Externe
2387 2

Țările occidentale au rămas îngrozite, aflînd despre trecutul angajaților organizației non-guvernamentale siriene "The White Helmets" ("Căştile albe"), iar acum le este frică să-i primească .

Declarația în cauză a fost făcută de către ministrul rus de Externe Serghei Lavrov într-un interviu acordat canalului TV Euronews.

După cum a amintit Lavrov, aproximativ trei luni în urmă, colegii occidentali "au decis, așa cum au spus, să salveze "The White Helmets" ("Căştile albe") din sudul Siriei, după ce forțele non-siriene au părăsit zona de escaladare creată de Rusia, Statele Unite și Iordania. Cred că reprezentanții "Căștilor albe", după părerea mea, în jur de 400 de persoane, împreună cu familiile lor, cereau foarte convingător să fie primiţi temporar în Iordania, pentru trei sau patru săptămîni, iar apoi, după cum a fost anunțat să fie adăpostiţi de britanici, canadieni, germani, după mine, olandezi - a continuat Lavrov.- Trei luni au trecut și ei e află şi în prezent tot acolo. Potrivit datelor noastre, țările occidentale, care i-au promis Iordaniei să-i adăpostească pe acești oameni, să le ofere azil în Europa și în Canada, au început să se familiarizeze cu dosarele personale ale grupului "Căştile albe" și au rămas îngroziţi - a ţinut să accentueze ministrul. - Ei au un asemenea trecut, care sugerează că asemenea oameni cu înclinaţii criminale țărilor europene le este pur și simplu deja frică să-i primească".

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

[No canvas support]
  • Votat 0
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав