Transnistria stiri: 1406
Preşedintele stiri: 4068

Marea Britanie nu îi prelungeşte viza miliardarului rus Roman Abramovici

21 mai. 2018,, 09:21   Externe
3604 1

Marea Britanie nu i-a prelungit viza oligarhului Roman Abramovici, patronul rus al echipei de fotbal Chelsea, după ce a expirat luna trecută, potrivit celor patru surse citate de Financial Times.

Abramovici, al 13-lea cel mai bogat om din Marea Britanie, potrivit Sunday Times, cu o avere de 12,5 miliarde de dolari, a părăsit Marea Britanie după ce viza sa de investitor a expirat şi nu a participat la finala cupei FA pe care Chelsea a cîştigat-o cu scorul de 1-0.

În plus, Abramovici nu a depus mărturie săptămîna trecută în disputa legală dintre cei doi oligarhi ruşi, Oleg Deripaska şi Vladimir Potanin.

David Davidovici, un asociat al companiei Millhouse, deţinută de Abramovici, a transmis că oligarhul este în Elveţia, pregătindu-se să fie capul apărării într-un caz separat.

„S-a întîmplat ceva cu viza lui. Nu ştiu exact ce şi nici ei nu ştiu. Sperăm să se rezolve curînd”, a transmis un alt investitor rus pentru publicaţia americană.


Autorităţile au refuzat să comenteze. „Nu comentăm situaţiile individuale”, a transmis ministrul securităţii, Ben Wallace.

Roman Abramovici şi-a construit averea în anii 90 din petrol şi gaze şi a devenit proprietarul companiilor care deţin clubul Chelsea în 2003.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?