X 
Transnistria stiri: 1451
Preşedintele stiri: 4081

Merkel cere o soluţionare paşnică a conflictului din Nagorno-Karabah

26 aug. 2018,, 17:01   Externe
2773 1

Cancelarul german Angela Merkel şi-a exprimat sprijinul pentru soluţionarea paşnică a conflictului dintre Armenia şi Azerbaidjan pe tema regiunii separatiste Nagorno-Karabah, în cadrul unei întrevederi sîmbătă, la Baku, cu preşedintele azer Ilham Aliev.

Berlinul este "gata să contribuie la soluţionarea paşnică” a conflictului dintre cele două foste republici sovietice din Caucazul de Sud, a afirmat într-un comunicat preşedinţia Azerbaidjanului.

Cancelarul german a făcut vineri declaraţii similare în capitala armeană, unde s-a întîlnit cu premierul Nikol Pashinyan.

Nagorno-Karabah este o enclavă de pe teritoriul azer controlată de armeni după conflictul din anii 1990.

Războiul între cele două comunităţi din Karabah a izbucnit în 1988. În pofida unui acord de încetare a focului semnat în 1994, ciocnirile armate rămîn frecvente.


Comunitatea internaţională consideră în continuare această regiune ca parte a Azerbaidjanului.

La Baku - ultima etapă a unui turneu de trei zile în Caucazul de Sud - Angela Merkel a discutat despre cooperarea în domeniul energiei cu această ţară bogată în hidrocarburi, ale cărei resurse sînt considerate o posibilă alternativă la gazele şi petrolul ruse livrate în Europa.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?