„Au fost două-trei formațiuni concentrate, formate din uniuni militare, avînd peste 10 mii de persoane, adică 15-16, poate 20 de mii de persoane, printre care cîteva mii de militari ai unităților speciale de asalt. Fiecare dintre ele avea peste 100 de tancuri, același număr de vehicule blindate, 200-300 de piese de artilerie, inclusiv zeci de sisteme de rachete cu lansare multiplă”, a spus Ovannisean marți în cadrul unui interviu oferit Televiziunii Publice a Armeniei, relatează ria.ru.
Potrivit lui, aceste formațiuni nu au reușit să spargă liniile defensive ale Armatei de apărare a Nagorno-Karabah, pe unele segmente forțele armene s-au retras pe cea de-a doua linie de apărare pentru a evita pierderile inutile. Ovannisean a menționat că după cinci-șapte zile de lupte fără succes Forțele Armate ale Azerbaidjanlui probabil că s-au concentrat în sud și au purces la metoda de eliminare.
„Dar, în ciuda avantajului tehnologic, a unui avantaj numeric uriaș - de 12 ori în zonele de spargere – ei au reușit să avanseze în medie cu 1-2 kilometri pe zi ... Din punct de vedere al artei militare, este o rușine”, a spus Ovannisean, adăugînd că Statul Major al Turciei oferă Baku un sprijin deplin, punînd la dispoziția lui un sistem de comandă și control, comunicații, sateliți, drone și luptători F-16.
Adăuga comentariu