X 
Transnistria stiri: 1408
Preşedintele stiri: 4073

NATO va desfășura un exercițiu prin care își verifică arsenalul nuclear

17 oct. 2022,, 10:15   Externe
1972 0

NATO va realiza un exercițiu de verificare a arsenalului său nuclear. Astfel, 60 de avioane din 14 țări vor fi văzute deasupra Europei de Vest și a Mării Nordului.

Unele dintre ele vor transporta replici fidele ale bombelor atomice tactice pe care Statele Unite le are depozitate pe continent. Antrenamentul este pregătit de dinainte de războiul dintre Rusia în Ucraina și nu are legătură cu acesta, a anunțat Alianța în repetate rînduri.

Exercițiul Steadfast Noon de anul acesta va fi găzduit de Belgia, dar manevre vor avea loc și în Marea Britanie. Între aceste două țări este Marea Nordului, un veritabil „lac al NATO”, unde avioanele Alianței se pot mișca în siguranță. Dar mai este un motiv pentru care exercițiul are loc în această parte a Europei.

În Belgia este una dintre bazele aeriene unde sînt bombe nucleare americane. Aproape toate celelalte sînt în Europa de Vest - Olanda, Germania și Italia. Singura excepție este baza Incirlik din Turcia. Între aceste baze sînt împărțite circa 100 de arme atomice.

Caracteristicile B61, bomba nucleară tactică a NATO. Ce avioane o pot transporta


Este vorba despre bomba de aviație B61. Este principala armă nucleară tactică a Occidentului. Are 3,5 metri lungime, cîntărește 320 de kilograme și costă 28 de milioane de dolari bucata. Forța sa explozivă este reglabilă - între 0,3 kilotone și 340 de kilotone. Pentru că vorbim de exerciții, vor fi folosite replici, fără focos nuclear.

Cel mai nou avion care poate fi dotat cu aceste arme este F-35. Testele făcute în Statele Unite au fost un succes. Aliații europeni au însă și alte variante la dispoziție.

Belgia și Olanda, de exemplu, au cîteva F-16 special pregătite să transporte bomba tactică. Și aviația americană are asemenea aparate de zbor, chiar la baze din Europa, deoarece integrarea cu nuclearelor cu F-35 este nouă.

Germania și Italia se bazează pe Panavia Tornado, un avion creat la finalul anilor 70 de companii britanice, vest-germane și italiene. Adică e din generație cu F-16, dar este mai mare, mai greu și mai rapid, plus un echipaj de doi oameni.

Special pentru Steadfast Noon vor veni din Statele Unite și cîteva bombardiere grele B-52. Acestea au putut să care bomba nucleară B-61 în trecut, dar au fost reconfigurate. În total, vorbim de aproximativ 60 de avioane NATO din 14 țări care participă la exercițiul de descurajare nucleară.

Un oficial american a declarat că SUA au informații că și Rusia va avea un exercițiu nuclear luna aceasta.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?