"Cetăţeni ai Israelului, urmează zile dificile. După lovitura de la Beirut, au apărut ameninţări din toate direcţiile. Sîntem pregătiţi pentru orice scenariu şi vom rămîne uniţi şi hotărîţi împotriva oricărei ameninţări", a spus Netanyahu într-o declaraţie televizată.
El a adăugat că în ultimele zile Israelul a dat lovituri zdrobitoare forţelor aliate Iranului, inclusiv grupărilor Hamas şi Hezbollah. „Am eliminat mîna dreaptă a lui Hassan Nasrallah (liderul Hezbollah)”, a adăugat Netanyahu, referindu-se la Fuad Shukr, ucis marţi-seară într-un raid al aviaţiei israeliene într-o suburbie a capitalei libaneze Beirut, notează Noi.md cu referire la libertatea.ro.Israelul îl consideră pe acesta din urmă responsabil pentru atacul cu rachetă din weekend pe un teren de fotbal în oraşul druz Majdal Shams situat pe platoul sirian Golan, în timp ce Hezbollahul neagă orice implicare în acest atac.
La cîteva ore după raidul din apropiere de Beirut, în capitala Iranului a fost ucis şi liderul politic al mişcării islamiste palestiniene Hamas, Ismail Haniyeh.
Adăuga comentariu