Vizita vine la cîteva zile după ce Papa emerit Benedict a publicat, în mod neaşteptat, un document ce conţine reflecţiile sale despre abuzurile sexuale comise în rîndul Bisericii Catolice, argumentînd că la originea lor se află colapsul moral al societăţii şi denunţînd totodată o justiţie părtinitoare faţă de preoţii pederaşti.
Benedict al XVI-lea a argumentat publicarea acestui text prin intenţia de a contribui la depăşirea "momentelor dificile" prin care trece Biserica Catolică, subliniind că a luat această decizie după reuniunea desfăşurată în februarie la Vatican, cînd papa Francisc i-a convocat pe preşedinţii conferinţelor episcopale din întreaga lume.
"În această după-amiază (luni), la începutul Săptămînii Mari, Papa Francisc a mers la Mănăstirea Mater Ecclesiae pentru a-i prezenta Papei emerit Benedict al XVI-lea cele mai bune urări de Paşte", a declarat purtătorul de cuvînt al Vaticanului Alessandro Gisotti într-un comunicat.
"Vizita i-a oferit de asemenea Papei Francisc ocazia de a-i transmite urări de 'La mulţi ani!', cu o afecţiune deosebită, Papei emerit care împlineşte mîine (marţi) 92 de ani", a adăugat el.
Papa emerit Benedict al XVI-lea, fostul cardinal Joseph Ratzinger, locuieşte într-o mănăstire din Vatican după ce a demisionat în urmă cu şase ani din fruntea Bisericii Catolice. El a fost primul papă în aproape 600 de ani care a luat această decizie.
Adăuga comentariu