„Pot să confirm că Sfîntul Părinte îl va primi în audienţă la Vatican pe preşedintele Federaţiei Ruse Vladimir Putin la 4 iulie“, a declarat un purtător de cuvînt interimar al Vaticanului, Alessandro Gisotti.
Aceasta urmează să fie a treia întîlnire între cei doi.
Papa l-a primit ultima oară pe preşedintele rus în iunie 2015.
El l-a îndemnat atunci pe liderul de la Kremlin să „facă un efort important şi sincer în vederea realizării păcii“ în Ucraina.
Însă Francisc nu a mers mai departe atunci, iar Vaticanul a rămas foarte prudent în această criză, spre marea nemulţumire a catolicilor ucraineni, care aşteaptă o condamnare directă a politicii ruse în Ucraina.
În februarie 2016, un pas în vederea unei apropieri a Vaticanului de ortodocşii ruşi, care constituie imensa majoritate a populaţiei ruse, a fost făcut printr-o întîlnire istorică între Papa Francisc şi patriarhul ortodox rus Kiril, în Cuba.
Adăuga comentariu