Aceste alegeri vor avea loc în semestrul preşedinţiei spaniole a Consiliului European, care începe la 1 iulie.
Alegerile legislative urmau să aibă loc la sfîrşitul anului, la o dată care nu a fost stabilită.
”În calitate de preşedinte al Guvernului şi de secretar general al Partidului Socialist (PSOE), îmi asum rezultatele (de duminică) şi cred că este necesar să dăm un răspuns şi să ne supunem mandatul democratic voinţei populare”, a declart Sanchez.
Partidul Socialist al premierului Sánchez a suferit duminică o înfrîngere foarte dură în alegerile municipale şi regionale din Spania, transmite news.ro.
Liderul Partidului Popular (PP, dreapta), principala fromaţiune de opoziţie, Alberto Núñez Feijóo, a anunţat imediat ”un nou ciclu politic”.
PP a obţinut victorii în şase dintre cele zece regiuni - guvernate direct sau în coaliţie de către socialişti - în care au avut loc alegeri duminică, inclusiv la Valencia (est), una dintre cele mai populate şi bogate din ţară.
În afară de PP, alt mare învingător este Partidul Vox (extremă dreapta), a treia forţă politică în Parlament.
Adăuga comentariu