Pînă acum ambasador în Marea Britanie, Sarkissian (64 de ani), fost premier, a fost singurul candidat. El a acumulat 90 de voturi favorabile dintr-un total de 105, cît numără legislativul acestei mici ţări din Caucazul de Sud, în timp ce zece deputaţi s-au opus şi unul s-a abţinut.
Sarkissian, care îi succede în funcţie preşedintelui actual Serge Sarkissian - chiar dacă are acelaşi nume se pare că nu are vreo legătură cu acesta -, a fost ales pentru un mandat de şapte ani.
Acest vot este primul după abolirea alegerilor prezidenţiale directe în 2015 şi transformarea acestei mici ţări din Caucaz într-o republică parlamentară, unde puterea executivă reală va fi de acum înainte în mîinile primului-ministru.
Candidatura lui Armen Sarkissian, fost profesor de fizica la Universitatea Cambridge, care a fost, de asemenea, pentru scurt timp, prim-ministru între 1996 şi 1997, a fost propusă de partidul de guvernămînt, Partidul Republican.
Adăuga comentariu