Ziarul Aftonbladet a publicat luni o scrisoare deschisă, semnată de muzicieni printre care Robyn, Fever Ray şi duo-ul indie folk First Aid Kit.
Suedia organizează în acest an concursul Eurovision, în luna mai, iar muzicienii au criticat decizia EBU de a permite Israelului să participe, în pofida "războiului brutal din Gaza", conform scrisorii deschise, transmite Noi.md cu referire la agerpres.ro.Organizatorii Eurovision au respins în prealabil solicitările pentru excluderea Israelului, invocînd natura nonpolitică a evenimentului muzical.
Dar semnatarii scrisorii i-au acuzat pe organizatori de dublu standard.
Cea de-a 68-a ediţie a Eurovision va începe la 11 mai la Malmö, după ce ediţia precedentă a fost cîştigată de cîntăreaţa suedeză Loreen cu piesa "Tattoo".
Deşi Israelul nu se află geografic în Europa, participă de mult timp la concursurile Eurovision, precum şi în competiţiile fotbalistice europene, pentru că se simte mai apropiat de naţiunile europene decît de vecinii săi arabi, mai notează DPA.
Adăuga comentariu