Transnistria stiri: 1449
Preşedintele stiri: 4074

Prima decizie luată de Finlanda după ce a acuzat Rusia de organizarea unei provocări la granița sa

16 noi. 2023,, 18:30   Externe
3454 0

Finlanda a anunțat că, începînd de sîmbătă, va închide 4 dintre cele 9 puncte ale sale de traversare a frontierei cu Rusia pentru a ține sub control ceea ce pare a fi o provocare cu migranți organizată de Moscova, a afirmat joi premierul Petteri Orpo, citat de Reuters.

Cele 4 puncte de trecere a frontierei aflate în sud-estul Finlandei sînt în mod normal cele mai aglomerate dintre cele două țări.

„Guvernul a decis astăzi că Finlanda va închide anumite puncte de trecere a frontierei estice. În acest sens, granița de est va fi închisă începînd cu noaptea de vineri spre sîmbătă”, a declarat Orpo în timpul unei conferințe de presă.

El a precizat însă că Finlanda va renunța la măsură dacă fluxul de solicitanți de azil sosiți din Rusia se oprește.

„Mesajul nostru este puternic, vrem ca acest fenomen să se încheie pentru a putea continua traficul la frontieră ca pînă acum”, a afirmat el.

Ce spune Finlanda că se întîmplă la granița sa cu Rusia

Anunțul făcut de premierul finlandez joi vine la două zile după ce acesta a declarat că autoritățile ruse de frontieră au început să permită unor persoane să ajungă la granița cu Finlanda, chiar dacă acestea nu au documentele necesare și că „este evident că aceste persoane sînt ajutate să ajungă la frontieră”.

Premierul Finlandei a spus de asemenea că „grăniceri ruși au escortat și transportat persoane pentru a ajunge la graniță”.

În cursul acestui weekend poliția de frontieră finlandeză a anunțat că un număr neobișnuit de persoane, cu precădere solicitanți de azil, au sosit la punctele de trecere a frontierei din sud-estul Finlandei în ultimele luni.

„Unor persoane care nu dețin documente de călătorie valabile și care vin să solicite azil li s-a permis să ajungă la granița finlandeză. În acest sens, aceasta pare a fi o decizie foarte conștientă”, a mai spus Petteri Orpo, subliniind că autoritățile ruse și-au schimbat clar comportamentul în această privință.

Mikko Lehmus, directorul centrului de analiză a riscurilor din cadrul serviciului de grăniceri al Finlandei, a declarat că majoritatea solicitanților de azil provin din Irak, Yemen și Somalia.

Situația pare să amintească de criza artificială a migranților provocată de Belarus la sfîrșitul 2021 la granițele sale cu Polonia și Lituania.

Lehmus a spus că actualele cifre privind sosirile la graniță sînt îngrijorătoare, dar că situația este sub control.

„Problema a fost discutată la nivel oficial cu Rusia, dar aceste discuții nu au dus la rezultatul dorit”, a mai precizat și ministrul de interne Mari Rantanen.

Tensiuni între Finlanda și Rusia după aderarea țării nordice la NATO

Ministrul finlandez al apărării Antti Haakkanen a vorbit la rîndul său despre situația de la graniță, afirmînd că „se vede o intrare controlată”.

El a precizat că îi va informa, printre alții, pe secretarul general al NATO Jens Stoltenberg și pe Înaltul Reprezentant al UE Josep Borrell despre traficul transfrontalier neobișnuit, atunci cînd miniștrii apărării din Finlanda, Estonia și Suedia vor prezenta la Bruxelles o imagine de ansamblu asupra situației din Marea Baltică.


„Nu există dovezi în sine asupra faptului că acestea sînt legate între ele în vreun fel - [avarierea gazoductului] Balticconnector sau aceste puncte de trecere a frontierei. Dar toate acestea trebuie luate foarte în serios”, a afirmat Hakkanen.

Finlanda a devenit în luna aprilie a acestui an ultima țară care s-a alăturat Alianței Nord-Atlantice, renunțînd la neutralitatea sa istorică.

Finlanda și Rusia și-au expulzat reciproc diplomați în lunile care au urmat în urma unui incident ce a avut loc la începutul lunii mai la consulatul rusesc de pe insula demilitarizată Aland, un teritoriu finlandez.

4
2
0
0
3

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?