Răpirile de persoane sînt la ordinea zilei în Mexic, țară care face eforturi disperate să destructureze grupările mafiote care obțin sume impresionante din răscumpărări. Zilele trecute, Procuratura din Veracruz a emis un mandat de arestare pe numele Laurei Mojica Romero, care activează ca fotomodel. În vîrstă de 25 de ani, tînăra a cîștigat concursul Miss Oaxaca în 2018.
Anchetatorii susțin că tînăra face parte dintr-o grupare mafiotă specilializată în răpiri, care operează în Oaxaca și Veracruz. Alte 7 persoane au fost arestate împreună cu ea, scrie perfecte.ro.
Cazul a fost înaintat instanței, iar un judecător le-a dat procurorilor două luni pentru a veni cu probe solide împotriva ei și a presupușilor complici. Conform presei din Mexic, modelul riscă pînă la 50 de ani de detenție, dacă acuzațiile se vor dovedi adevărate.
Laura Mojica Romero era destul de activă în mediul online, însă din cauza problemelor cu legea ea a încetat să mai posteze. Pe contul ei oficial de Instagram, admiratorii săi au început să posteze comentarii ironice.
Adăuga comentariu