Arşiţa stiri: 215
Jocurile Olimpice stiri: 278
Transnistria stiri: 1418

Reuniune a Consiliului de Securitate al ONU privind armele biologice cerută de Moscova

11 mar. 2022,, 08:45   Externe
3590 0

Consiliul de Securitate al ONU se va reuni de urgenţă vineri, la orele 16.00 GMT, cu privire la presupusa producere de arme biologice în Ucraina, la solicitarea Moscovei a cărei credibilitate în domeniul armelor chimice a fost pusă sub semnul întrebării de Washington şi Londra în cadrul unei sesiuni asupra Siriei, notează AFP.

Rusia acuză Washingtonul şi Kievul că gestionează laboratoare destinate producerii de arme biologice în Ucraina, lucru negat de cele două capitale. Moscova acuzase deja în 2018 Statele Unite că efectuează în secret experimente biologice într-un laborator din Georgia, o altă fostă republică sovietică care, la fel ca Ucraina, urmăreşte aderarea la NATO şi Uniunea Europeană.

În cursul unei reuniuni lunare a Consiliului de Securitate privind folosirea armelor chimice în Siria - dosar încă deschis şi care continuă să sufere de o lipsă de informaţii din partea Damascului denunţată de ONU -, Washingtonul şi Londra au menţionat ambele Ucraina.

Statele Unite şi Marea Britanie susţin, de miercuri, că Rusia s-ar putea să fi folosit arme chimice în Ucraina.

"Rusia a difuzat în repetate rînduri dezinformări cu privire la utilizarea repetată de către Siria a armelor chimice", a spus ambasadorul adjunct al SUA Richard Mills. "Recentul val de minciuni al Rusiei în încercarea de a justifica războiul premeditat şi nejustificat împotriva Ucrainei ar trebui să clarifice, o dată pentru totdeauna, că nu se poate avea încredere în Rusia atunci cînd vorbeşte despre utilizarea armelor chimice în Siria", a spus el.


De zece zile, "Rusia şi-a continuat războiul împotriva Ucrainei, asediind oraşe, ucigînd civili fără discernămînt, forţînd milioane de oameni să fugă în căutarea siguranţei", a spus omologul său britanic, James Kariuki. "Paralelele cu acţiunea Rusiei în Siria sînt clare" şi "comparaţia se extinde şi la armele chimice, deoarece vedem cum se profilează în Ucraina spectrul familiar al dezinformării ruseşti" pe acest subiect, a adăugat el.

Chestionat, purtătorul de cuvînt al ONU, Stéphane Dujarric, a afirmat joi că "nu deţine nicio informaţie (...) privind utilizarea lor" în Ucraina. "A recurge la acestea ar fi ilegal şi o încălcare gravă a dreptului internaţional", a subliniat el.

Dacă Franţa nu a menţionat Ucraina în intervenţia sa, ambasadorul albanez, Ferit Hoxha, a cărei ţară este membru nepermanent al Consiliului de Securitate, a ţinut să facă o lungă introducere despre bombardamentul rus cu o zi înainte de la un spital de copii din Ucraina. "Aceasta este o crimă care nu trebuie să rămînă nepedepsită", a insistat el.

Ambasadorul adjunct al Rusiei, Dmitri Polianski, a respins acuzaţia sa, afirmînd, aşa cum făcuse Moscova pînă atunci, că acel loc, ocupat de "combatanţi", "nu mai adăposteşte de mult timp femei aproape să nască". Potrivit acestuia, fotografiile care arată o femeie însărcinată în fa?a acestui spital distrus sînt un montaj.

Într-un mesaj adresat naţiunii vineri, preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a negat orice dezvoltare a armelor chimice de către ţara sa.

"Sunt preşedintele unei ţări decente, un popor decent şi sînt tatăl a doi copii. Nimeni nu dezvoltă arme chimice sau de distrugere în masă pe teritoriul meu", a spus el.

3
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum veți proceda în cazul referendumului republican privind integrarea europeană a R. Moldova?
CAII MOLDOVENEȘTI, ÎN CENTRUL UNUI SCANDAL!Сандуляк Владислав