Pe 19 august, la emiterea unui impuls de corecţie pentru a transfera nava spaţială de pe o orbită lunară circulară pe o orbită eliptică premergătoare aselenizării, sistemul de propulsie al Luna-25 a funcţionat timp de 127 de secunde în loc de 84 de secunde, aşa cum era prevăzut, a precizat Roscosmos într-un comunicat, transmite Noi.md cu referire la agerpres.ro.
Ca urmare, sonda a trecut pe o orbită deschisă neprevăzută şi s-a ciocnit de suprafaţa lunară, a precizat aceasta.Agenţia spaţială rusă a indicat că "cea mai probabilă cauză a accidentului a fost funcţionarea anormală a complexului de control de la bord, asociată cu eşecul de a porni accelerometrul din dispozitivul BIUS-L (unitatea de măsurare a vitezei unghiulare)".
În acest sens, complexul de control de la bordul sondei "a primit semnale zero de la accelerometrele din dispozitivul BIUS-L", ceea ce l-a împiedicat să înregistreze momentul în care a fost atinsă viteza necesară şi să oprească sistemul de propulsie în timp util".
Roscosmos a precizat că au fost elaborate recomandări pentru a evita astfel de defecţiuni în viitoarele misiuni lunare ale Rusiei.
Sonda rusă trebuia să aselenizeze pe 21 august, dar s-a prăbuşit şi a fost devansată în bătălia spaţială de nava indiană Chandrayaan-3, care a ajuns pentru prima dată pe inospitalierul teritoriu lunar două zile mai tîrziu, devansînd puteri tradiţionale precum Rusia, Statele Unite şi China.
Adăuga comentariu