Cancelarul a subliniat că trebuie respectate două principii: nicio decizie nu va fi luată fără participarea Ucrainei și fără un acord prealabil între țările partenere ale Germaniei. De asemenea, Scholz a promis încă o dată că va continua să sprijine Ucraina atît timp cît va fi necesar.
Prima conferință privind Ucraina a avut loc în orașul elvețian Bürgenstock în perioada 15-16 iunie. Kremlinul a declarat că este absolut ilogic și inutil de căutat opțiuni pentru rezolvarea situației în conflictul ucrainean fără participarea Rusiei.
Comunicatul comun emis în urma conferinței solicită reîntoarcerea controlului Kievului asupra centralei nucleare Zaporojie, precum și îndemnul la libera circulație pe Marea Neagră și Marea Azov, schimbul și eliberarea tuturor prizonierilor de război. În document se vorbește, de asemenea, despre nevoia de dialog între toate părțile pentru a pune capăt conflictului. Dintre cei 91 de participanți la reuniune, doar 76 au susținut comunicatul. Comunicatul final nu a fost semnat de Armenia, Bahrain, Brazilia, India, Indonezia, Libia, Mexic, Arabia Saudită, Africa de Sud, Thailanda și Emiratele Arabe Unite. Irak, Iordania și Rwanda și-au retras ulterior semnăturile de pe comunicat.
Adăuga comentariu