După cum scrie tass.ru, despre acest lucru a anunțat luni Departamentul Relații Publice al Serviciului de securitate publică (SGB) din Azerbaidjan.
"Șeful Serviciului Securității de Stat din Azerbaidjan, Ali Nagiyev și directorul Serviciului Național de Securitate din Armenia, Armen Abazyan s-au întîlnit de 10 ianuarie, în localitățile de frontieră Vorotan și Shornukh care fac parte din provincia Syunik din Armenia. La întrevedere au participat șeful Serviciului de Grăniceri al Azerbaidjanului, Elchin Guliyev, și conducerea Serviciului de Grăniceri a părții opuse. În cadrul întrevederii au fost discutate problemele investigării comune a incidentelor ce au avut loc la frontierele de stat ale celor două țări, securitatea în Nagorno-Karabah și pe teritoriile Republicii Azerbaidjan eliberate de sub ocupație, stabilirea locurilor de înmormîntare a corpurilor din zonele de război și schimbul de prizonieri", se spune în comunicat. În plus, părțile au abordat aspecte legate de clarificarea sorții persoanelor dispărute și a ostaticilor.
SGB-ul Azerbaidjanului a confirmat că șefii serviciilor speciale din cele două țări au avut, de asemenea, o întrevedere pe 8 ianuarie în zona neutră a teritoriului frontierei azero-armene, aflat pe teritoriul Republicii Autonome Nakhichivan."La întrevedere a fost subliniat faptul că respectarea încetării focului, realizată în baza declarației trilaterale a liderilor Azerbaidjanului, Armeniei și Rusiei, servește intereselor și securității ambelor popoare, inclusiv a comunităților azere și armene din Nagorno-Karabah", se menționează în informație.
Adăuga comentariu