Arşiţa stiri: 225
Transnistria stiri: 1464
Preşedintele stiri: 4135

Statele Unite vor ajuta Ucraina de a implica Rusia în cel de-al doilea Summit al Păcii

16 iul. 17:14   Externe
2310 0

Statele Unite vor sprijini Ucraina în inițiativa sa de a implica Rusia în cel de-al doilea Summit al Păcii.

O declarație în acest sens a fost făcută de un reprezentant al Departamentului de Stat al SUA, Matthew Miller, informează mass-media ucrainene.

Orice decizie privind negocierile diplomatice sînt decizii pe care trebuie să le ia Ucraina, nu Statele Unite sau orice altă țară care nu este parte la conflict, a declarat purtătorul de cuvînt al Departamentului de Stat.

"Acesta este un lucru (posibilitatea de a invita Rusia la summitul pentru pace. - n.r.) pe care îl discutăm cu ei.... Ca partener și susținător al lor, îi vom sprijini dacă aceasta este calea pe care o aleg. Întotdeauna am spus clar acest lucru", a subliniat Miller.

Cu toate acestea, a adăugat el, pînă în prezent Rusia nu a demonstrat că este pregătită pentru o diplomație reală, iar Rusia ar putea pune capăt conflictului astăzi prin retragerea la frontierele sale.


Anterior, președintele ucrainean Vladimir Zelenski a declarat că Ucraina intenționează să pregătească un plan pentru cel de-al doilea summit de pace care va include, printre altele, toate cele 10 puncte ale formulei de pace.

"Ne-am propus ca în noiembrie să avem un plan complet pregătit", a declarat Zelenskiy, adăugînd că atunci "pînă la al doilea summit pentru pace totul va fi deja pregătit" și "reprezentanții Rusiei ar trebui să fie prezenți la al doilea summit".

Zelenski a subliniat că alte țări din lume ar putea veni la summitul pentru pace cu propriile lor propuneri, ceea ce ar crește posibilitatea de a atrage la summit țări terțe, în afară de aliații Ucrainei din UE și NATO.

Ucraina dorește să organizeze cel de-al doilea summit pentru pace în Arabia Saudită pînă la sfîrșitul acestui an, care va fi o continuare a primei reuniuni din Elveția din iunie.

Primul summit, desfășurat în perioada 15-16 iunie, a reunit reprezentanți din 92 de țări, însă nu toate au fost de acord să semneze documentul final. Printre abțineri s-au numărat țări din Sudul Global, inclusiv Brazilia, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite și India.

Rusia nu va participa la cel de-al doilea summit de pace privind Ucraina, la care Kievul se pregătește să invite Moscova. Acest lucru a fost declarat anterior de viceministrul rus de externe Mihail Galuzin, comentînd planurile Kievului de a invita Moscova la cel de-al doilea astfel de summit.

"Nu acceptăm astfel de ultimatumuri și nu vom participa la astfel de "summituri"", a declarat Galuzin, numind conferința de pace "o manifestare a fraudei". Potrivit acestuia, Rusia aude "aceeași retorică veche în speranța deșartă de a promova "formula Zelenski" – una absolut inacceptabilă și ultimativă" și vede, de asemenea, "o ignorare deliberată a altor inițiative de soluționare a crizei ucrainene".

1
5
0
0
28

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

În curînd, în centrul capitalei moldovenești va apărea monumentul Reginei Maria a României. Dar monumentele căror personalități moldovenești celebre considerați că ar trebui instalate pe străzile noastre?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав