Potrivit presei spaniole, zeci de locuitori din satul Villarramiel au găsit în cutiile lor postale plicuri cu cîte 50, 70 sau chiar 100 de euro, fără însă a avea vreo idee de la cine sînt banii.
Timp de o săptămînă, donatorul misterios a lăsat plicurile cu bani în cutiile poştale a aproximativ 20 de locuitori.
“Sîntem cu toţii șocați, pentru că nu ştim nici de unde provin aceşti bani, nici cine este donatorul”, a explicat primarul localităţii, Nuria Simon, citată de antena3.com.
În timp ce unii locuitori au primit banii într-un simplu plic maro, alţii au avut parte de un tratament mai special, primind plicuri pe care le era scris numele, adresa sau chiar expresii precum “Regina casei”, alături de o inimioară.
Printre cei care au primit valorosul plic se numără o văduvă care trăieşte împreună cu fiul său celibatar, familii cu copii mici sau cupluri de bătrîni, a povestit Nuria Simon.
Unii, mai suspicioşi, s-au dus la bancă sau la secţia de poliţie pentru a verifica dacă bancnotele sînt reale și au aflat astfel că nu au fost înşelaţi.
Adăuga comentariu