Ucraina a raportat o serie de atacuri rusești folosind drone iraniene Shahed-136 în ultimele săptămîni. Iranul neagă că a furnizat drone Rusiei.
„Vom căuta dovezi concrete ale participării (Iranului la război – n.red.)”, a declarat diplomatul UE Josep Borrell reporterilor cînd a sosit la o întîlnire a miniștrilor de externe ai UE la Luxemburg, adăugînd că la întrunire va participa și ministrul de externe ucrainean Dmitri Kuleba.
UE ar putea decide să treacă la impunerea de noi sancțiuni asupra Iranului în această problemă, deși luni nu sînt așteptate decizii detaliate, au declarat doi diplomați care au contribuit la pregătirea discuțiilor ministeriale.
Ministrul danez de externe Jeppe Kofod a declarat că UE trebuie să răspundă ferm noilor atacuri aeriene asupra Kievului, dronele lovind clădirile din apropierea gării centrale în orele de vîrf luni dimineață.
Luni, UE era pe cale să impună o interdicție de călătorie și înghețarea activelor pentru aproximativ 15 iranieni implicați într-o represiune guvernamentală lansată luna trecută împotriva manifestanților supărați de moartea lui Mahsa Amini, în vîrstă de 22 de ani, aflată în custodia poliției.
Franța și Germania, ambele părți ale acordului nuclear din 2015 cu Iranul, au precizat clar că văd necesitatea unor noi sancțiuni împotriva dronelor utilizate de Rusia, deoarece astfel de transporturi încalcă o rezoluție a Consiliului de Securitate al ONU.
Ministrul de externe luxemburghez, Jean Asselborn, a declarat că sancțiunile suplimentare ale UE împotriva Iranului nu se vor limita la includerea pe lista neagră a anumitor persoane dacă se dovedește implicarea Teheranului în războiul Rusiei împotriva Ucrainei.
„Atunci nu va mai fi vorba despre unele persoane supuse sancțiunilor”, a spus el reporterilor cînd a sosit la reuniunea UE.
Adăuga comentariu