Arşiţa stiri: 214
Jocurile Olimpice stiri: 274
Transnistria stiri: 1418

UE îşi intensifică eforturile pentru a ajunge la un acord asupra viitorului parteneriat cu Londra

10 noi. 2020,, 01:30   Externe
8775 0

Uniunea Europeană îşi intensifică eforturile pentru a ajunge la un acord comercial cu Regatul Unit, a susţinut negociatorul-şef al UE pentru Brexit, Michel Barnier, care a prezentat trei condiţii în această privinţă, transmite Reuters.


Barnier a scris pe Twitter că acordul privind viitoarele relaţii comerciale între UE şi Londra trebuie să respecte autonomia blocului comunitar şi a Regatului Unit şi să ofere modalităţi de a pune în aplicare ceea ce s-a convenit deja, transmite agerpres.ro.

De asemenea, acordul trebuie să furnizeze ''garanţii robuste pentru un comerţ liber şi corect şi pentru concurenţă loială pe baza unor standarde comune ridicate'', iar acestea să evolueze în timp în mod coerent.

În fine, cele două părţi trebuie să cadă de acord asupra unui acces stabil şi reciproc la pieţe şi la oportunităţile de pescuit, a explicat Michel Barnier.

În ianuarie, la peste trei ani şi jumătate după ce a votat pentru Brexit, Regatul Unit a părăsit Uniunea Europeană şi cele două părţi încearcă să ajungă la un acord care va guverna schimburi comerciale în valoare de 1.000 de miliarde de dolari anual, de la 1 ianuarie 2021.

În prezent este în vigoare o perioadă de tranziţie până la 31 decembrie, timp în care Londra va continua să aplice normele europene. Dacă Londra şi Bruxellesul nu ajung la un acord asupra relaţiilor viitoare, atunci de la 1 ianuarie 2021 raporturile comerciale dintre UE şi Regatul Unit vor fi guvernate de regulile Organizaţiei Mondiale a Comerţului.

Un scenariu fără acord asupra relaţiilor viitoare ar conduce la disfuncţionalităţi economice grave, care ar afecta companiile şi lanţurile comerciale de ambele părţi.

Londra a respins posibilitatea amânării încheierii perioadei de tranziţie dincolo de 31 decembrie, în pofida faptului că a trebuit să se concentreze pe combaterea epidemiei de COVID-19, care a consumat resurse financiare substanţiale ale guvernului britanic.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum veți proceda în cazul referendumului republican privind integrarea europeană a R. Moldova?
CAII MOLDOVENEȘTI, ÎN CENTRUL UNUI SCANDAL!Сандуляк Владислав