În 1982, Willie Simmons a fost pus sub urmărire penală, după ce a furat suma de 9 dolari. Avea pe atunci 25 de ani și a aflat că își va petrece restul vieții la închisoare, potrivit legislației statului american Alabama care prevede această pedeapsă pentru recidiviștii cu trei condamnări anterioare. Simmons are acum 62 de ani și a fost vizitat ultima oară în spatele gratiilor în 2015, după moartea surorii sale, notează Mediafax.
Bărbatul a fost încarcerat la Holman, una dintre cele mai dure închisori din Statele Unite. El a recunoscut că era drogat atunci când a comis furtul pentru care a fost condamnat la închisoare pe viață. „Aveam nevoie de o soluţie rapidă”, şi-a explicat el gestul.
Potrivit sursei citate, procesul prin care Simmons a fost condamnat la închisoare pe viață a durat 25 de minute și s-a desfășurat în lipsa oricăror martori. Americanul nu a avut dreptul să conteste decizia, deși nu fusese niciodată acuzat de acte de violență. Veteranul simte că a plătit pentru fapta sa și încă speră ca autoritățile din statul american Albama să reia cazul și să modificie pedeapsa pe viață.
Adăuga comentariu