Mecanicul de tren a depus o plîngere la începutul acestui an împotriva West Japan Railway Company (JR West), una dintre cele mai importante companii de transport feroviar din Japonia, care l-a amendat pentru o greşeală profesională - o întîrziere de un minut - în iunie 2020, a informat cotidianul Yomiuri Shimbun, transmite agerpres.ro.
El pretinde despăgubiri de 2,2 milioane de yeni (16.815 euro) pentru prejudiciul moral cauzat de acest calvar, a spus ziarul.
Bărbatul a trebuit să manevreze un tren fără călători către o linie secundară din gara Okayama din vestul Japoniei, însă a greşit peronul. Această eroare a condus la o întîrziere în schimbarea mecanicului de locomotivă, iar trenul a părăsit gara şi a ajuns la depou cu un minut mai tîrziu decît era prevăzut.
Societatea feroviară a declarat că reţinerea din salariu este justificată, susţinînd că în acest timp nu s-a efectuat nicio activitate.
"Motivul pentru care acest caz a ajuns în instanţă se datorează unei diferenţe a modului de interpretare" a cauzei întîrzierii, a declarat pentru AFP un purtător de cuvînt al JR West, menţionînd că compania a aplicat regula sa "fără muncă, fără plată".
La rîndul său, salariatul susţine că întîrzierea în cauză este o eroare umană minoră şi nu o absenţă în timpul programului său de lucru.
Sistemul feroviar japonez, renumit pentru eficienţa şi punctualitatea sa, este menţionat cu regularitate drept exemplu în întreaga lume.
Adăuga comentariu