Românul, dar și colegii lui de celulă - doi ceceni de 21 și 26 de ani -, au evadat printr-o gaură de 30 pe 30 cm făcută în peretele gros de 70 cm din celula lor din închisoarea Graz-Karlau, relatează eterra.news cu referire la Digi24.
Au coborît apoi zidul înalt de 12 metri folosind cearșafuri legate. Însă cei trei deținuți, condamnați la pedepse cuprinse între 1 și 3 ani pentru infracțiuni contra patrimoniului, cel mai probabil furt, s-au bucurat de libertate doar cîteva minute, fiind reținuți de gardieni după ce au trecut de zidul exterior al închisorii.
Evadarea lor a alarmat tot sistemul penitenciar din țară, fiind derulate controale ample în absolut toate închisorile, pentru a fi verificate măsurile de securitate.Directorul de la Graz-Karlau, Gerhard Derler, spune că incidentul din închisoarea lui este acum investigat pentru a se determina cum a fost posibil ca cei trei tineri să pună la punct întreaga operațiune, avînd în vedere că penitenciarul a fost modernizat recent și dotat cu sisteme performante de securitate.
Ultima evadare din acest penitenciar ar fi avut loc la începutul anilor '90.
Adăuga comentariu