“Nu noi am întrerupt procesul de negociere, ci partenerii noştri ucraineni sînt cei care l-au pus pe pauză. De îndată ce îşi vor exprima disponibilitatea de a reveni la masa negocierilor, în mod firesc vom răspunde afirmativ“, a declarat Rudenko într-o conferinţă de presă la Moscova, transmite publika.md.
“Principalul este să ai ce să discuţi“, a adăugat ministrul adjunct de externe rus.
Cu o zi în urmă, Kremlinul afirma că în acest moment negocierile dintre Moscova şi Kiev sînt complet suspendate din cauza “lipsei absolute de voinţă” din partea Ucrainei.
“Discuţiile nu progresează de fapt. Şi observăm o lipsă totală de dorinţă din partea negociatorilor ucraineni de a continua acest proces“, afirmase purtătorul de cuvînt al preşedintelui rus, Dmitri Peskov, în conferinţa sa de presă zilnică.
Lucru pe care partea rusă îl atribuie influenţei SUA şi a Regatului Unit în procesul de negocieri, notează EFE.
Negocierile cu Rusia, “pe pauză”
Consilierul preşedinţiei ucrainene Mihailo Podoliak a confirmat că negocierile cu Rusia sînt “pe pauză” deoarece Moscova ezită să accepte că condiţiile care prevalau la începutul campaniei militare ruse în Ucraina s-au schimbat substanţial.
Negocierile dintre cele două părţi au intrat în impas cu o lună şi jumătate în urmă, după ce luptele de la Mariupol s-au intensificat şi au ieşit la iveală imagini cu atrocităţile din Bucea, o suburbie a Kievului.
Ultima rundă de discuţii faţă în faţă între delegaţiile ambelor ţări a avut loc la Istanbul, în Turcia, în 29 martie.
Adăuga comentariu