Transnistria stiri: 1404
Preşedintele stiri: 4064

Vis îndeplinit la 105 ani: O femeie din SUA a absolvit la această vîrstă universitatea

22 iun. 00:00   Externe
1733 0

Virginiei Hislop i-a luat 83 de ani să obțină diploma de master de la Universitatea Stanford. Acum, la vîrsta de 105 ani, ea a absolvit facultatea pe care a început-o înainte de izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, potrivit The Guardian.

„Doamne, am așteptat mult timp pentru asta”, a spus Hislop pășind pe scenă pentru a primi diploma. Ea a fost aplaudată de familia ei, de nepoții ei și de studenții promoției 2024, transmite Digi24.

Daniel Schwartz, decanul Școlii de Educație din cadrul Universității Stanford, și-a amintit cum îi era teamă să nu îi dea lacrimile cînd a prezentat-o pe scenă pe Hislop.

„Pînă să ajung la partea lacrimogenă, publicul a izbucnit în urale și a aplaudat în picioare”, a povestit Schwartz. „Virginia a primit educație la o vîrstă fragedă, dar nu și-a primit diploma. Este o oportunitate grozavă să ne întoarcem și să sărbătorim o viață dedicată educației.”


Hislop a trebuit să își abandoneze studiile la Stanford la începutul anului 1941, atunci cînd logodnicul ei, George, a fost chemat la armată pentru a participa la al Doilea Război Mondial.

Neputînd să își termine dizertația, Hislop și-a întrerupt studiile și a uitat de universitate, avînd mai apoi să se mute la Washington ca să își crească familia. Cînd ginerele ei a contactat universitatea, însă, el a descoperit că dizertația finală nu mai era obligatorie pentru a obține diploma. Hislop putea să absolve universitatea la zeci de ani după ce a început-o.

„Am făcut munca asta timp de ani de zile și este frumos să fiu recunoscută”, a spus ea pentru site-ul universității.

Hislop și-a început studiile la Stanford în 1936, atunci cînd s-a înscris pentru obținerea diplomei de licență în educație. Cîțiva ani mai tîrziu, ea și-a atins obiectivul și a trecut imediat la masterat, împinsă de ambiția de a preda după terminarea universității. În 1941, Hislop, ca multe alte femei din SUA, a fost forțată să renunțe la carieră pentru a se putea concentra pe viața de familie în sprijinul soțului ei.

La vremea aceea, eforturile făcute pentru sprijinirea vieții de familie erau considerate sacrificiul suprem în America, iar Hislop a plecat de la Stanford, s-a căsătorit cu George înainte ca acesta să fie trimis pe front și au petrecut luna de miere în Oklahoma, în apropiere de baza militară unde își făcea serviciul militar George.

După terminarea celui de-al Doilea Război Mondial, cuplul s-a mutat la Yakima, Washington, acolo unde și-au crescut cei doi copii. Cu toate că nu și-a mai îndeplinit niciodată visul de a preda, Hislop consideră că s-a folosit de ceea ce a învățat pentru a „îmbunătăți oportunitățile educaționale cu fiecare ocazie pe care am avut-o”.

Schwartz a spus despre Hislop că este „o susținătoare înverșunată a egalității și oportunității de a învăța”, atunci cînd i-a înmînat diploma mult meritată după mulți ani de așteptare.

„Pentru multă lume, diploma este o dovadă a reușitei și a fost grozav să putem să celebrăm pe cineva căruia i-a păsat atît de mult de educație și și-a dedicat viața pentru educația altor persoane”, a spus Schwartz. „Cu toate că i-am dat diploma, ea ne-a dat de fapt ceva în ziua aceea.”

1
2
0
1
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?