X 

Externe

Scrisoare ajunsă la destinatar după aproape trei decenii
7 apr. 00:00   3196
Scrisoare, ajunsă la destinatar după aproape trei deceniiAlphie Meleyal, o femeie în vîrstă de 60 de ani din Marea Britanie, a primit o scrisoare abia după 27 de ani după ce a fost trimis prin poștă. Deși a întîrziat atîția ani, Royal Mail a spus că „face tot posibilul” pentru a livra toate scrisorile.
O carte are coperta bătută cu diamante Cît valorează
6 apr. 23:30   3926
O carte are coperta bătută cu diamante. Cît valoreazăUn exemplar „Mic dejun la Tiffany”, cartea scriitorului american Truman Capote, născut în urmă cu puţin peste un secol şi decedat în urmă cu 40 de ani, a fost legată în piele și acoperit cu o mie de diamante în valoare de 1,5 milioane de dolari. Această lucrare, realizată timp de trei ani împreună cu bijut
Ghețarii din Austria ar putea dispărea în cîteva decenii
6 apr. 22:30   4032
Ghețarii din Austria ar putea dispărea în cîteva deceniiClubul Alpin din Austria (OeAV) avertizează că Austria şi-ar putea pierde toţi gheţarii în 45 de ani. Doi dintre gheţarii țării s-au micşorat anul trecut cu peste 100 de metri. Efectul încălzirii globale asupra ghețarilor planetei stîrnește o îngrijorare la nivel mondial. O retragere dramatică a gheţarilor
Un hotel va scoate la licitaţie patul pe care a dormit Ronaldo
6 apr. 21:30   3080
Un hotel va scoate la licitaţie patul, pe care a dormit RonaldoUn hotel din Ljubljana, Slovenia, va scoate la licitaţie în scopuri caritabile patul pe care a dormit starul fotbalului Cristiano Ronaldo săptămîna trecută. Prezenţa jucătorului portughez în capitala Sloveniei, unde a participat la un meci amical, a provocat „o adevărată Ronaldomania”. Numeroşi fani au
Se așteaptă caniculă în plină desfăşurare a Jocurilor Olimpice de la Paris
6 apr. 20:30   2831
Se așteaptă caniculă în plină desfăşurare a Jocurilor Olimpice de la ParisAproape 15 milioane de vizitatori se vor aduna vara aceasta în capitala europeană cea mai predispusă la caniculă - Paris, unde Jocurile Olimpice şi Paralimpice (JO) vor începe pe 26 iulie. Pregătirile sînt în plină desfăşurare şi, în acest context, o nouă provocare se află în fruntea listei: anticiparea ri
Nivelul apei din rîul Sena a crescut rapid Ce sa întîmplat la Paris
6 apr. 19:30   3473
Nivelul apei din rîul Sena a crescut rapid. Ce s-a întîmplat la ParisÎn suburbia sudică a Parisului Villeneuve-Saint-Georges, care se află pe Sena, vineri, apa a început să se reverse și a inundat mai multe cartiere ale orașului. În Paris, apa în rîul Sena, de asemenea, a crescut simțitor și a inundat terasamentele. Nivelul maxim al apei este așteptat astăzi și se preconize
Totul se scumpește în Turcia de la alimente la călătorii
6 apr. 18:30   6582
Totul se scumpește în Turcia: de la alimente la călătoriiTurcia se confruntă din nou cu o inflație în creștere. Pe lîngă faptul că vacanțele acolo vor fi mai scumpe, se vor majora prețurile și la materiale de construcții, dar și la legume. Vacanțele din această vară în Turcia vor costa mai mult .„Comparativ cu anul 2023, tarifele au crescut cu 10-15%. Pentru iun
Aerul saharian a adus un val de căldură de vară în Franța
6 apr. 18:00   4518
Aerul saharian a adus un val de căldură de vară în FranțaÎn sudul Franței, aerul s-a încălzit pînă la 31°C în unele locuri, ceea ce este un fenomen rar, dar nu excepțional, pentru începutul lunii aprilie. Masele de aer cald din nordul Africii au ajuns în Franța, ceea ce a făcut ca în după-amiaza zilei de vineri temperaturile să atingă 31°C în unele locuri, cum
Eclipsa solară din următoarele zile va fi urmărită din avioane
6 apr. 15:40   4650
Eclipsa solară din următoarele zile va fi urmărită din avioane Eclipsa solară din data de 8 aprilie va fi urmărită de la înălțimea de 15.000 de metri de către patru piloți NASA. Aceștia vor zbura cu două avioane specializate ale agenției și vor rămîne în umbra eclipsei pentru șapte minute, făcînd o analiză mai amănunțită față de ceea ce ar fi putut să facă la sol, und
Franţa va permite fermierilor să folosească mai multe pesticide
6 apr. 14:40   3060
Franţa va permite fermierilor să folosească mai multe pesticideCultivatorilor de sfeclă de zahăr din Franţa li se va permite să folosească mai multe pesticide în acest an. Măsura a fost luată din cauza riscului ridicat al atacurilor din partea unei insecte care în 2020 a făcut ravagii în rîndul culturilor de sfeclă de zahăr, a declarat ministra delegat al Agriculturii
Protestatarii polonezi vor permite parțial trecerea camioanelor
6 apr. 13:30   3376
Protestatarii polonezi vor permite parțial trecerea camioanelorProtestatarii polonezi au reluat parțial trecerea camioanelor la intrarea în Polonia la punctul de control Rawa-Ruska-Grebenne. Un astfel de mesaj a postat serviciul de frontieră de stat al Ucrainei în seara zilei de 5 aprilie. "Potrivit informațiilor recepționate de la colegii polonezi, agricultorii, c
Grevă anunțată pe Aeroportul Heathrow ce au decis organizatorii
6 apr. 13:15   3168
Grevă anunțată pe Aeroportul Heathrow: ce au decis organizatoriiPolițiștii de frontieră britanici de pe Aeroportul Heathrow, cel mai aglomerat al Marii Britanii, au suspendat greva pe care urmau să o organizeze. Greva urma să dureze patru zile, începînd cu 11 aprilie, și se referea la disputa privind condițiile de muncă.
În Harkov a avut loc un atac cu drone
6 apr. 12:30   5299
În Harkov, a avut loc un atac cu drone Un atac cu drone a avut loc în noaptea de vineri spre sîmbătă asupra oraşului Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina. Potrivit lui Igor Terekhov, primarul orașului, atacul a fost efectuat cu ajutorul unor drone de fabricaţie iraniană, avariind cel puţin nouă clădiri rezidenţiale şi o benzinărie. Sînt
New York zguduit de un cutremur puternic
6 apr. 12:15   4613
New York, zguduit de un cutremur puternicUn cutremur de suprafaţă, cu magnitudinea de 4,8, produs la o adîncime mică, a zguduit vineri coasta de est a Statelor Unite ale Americii (SUA). Seismul s-a simţindu-se puternic inclusiv la New York. Mişcarea seismică a provocat zguduirea clădirilor şi a indus spaimă oamenilor atît în metropola New York, c
Primministrul islandez a anunţat că va demisiona
6 apr. 11:15   3943
Prim-ministrul islandez a anunţat că va demisionaPrim-ministrul islandez, Katrin Jakobsdottir, a anunţat vineri că va demisiona din funcţie şi va candida la preşedinţie. Nu este, deocamdată, clar cine îi va succeda lui Jakobsdottir în funcţia de prim-ministru, pe care o deţine din 2017.
În Bulgaria a fost prezentată componența noului guvern
6 apr. 10:45   3406
În Bulgaria, a fost prezentată componența noului guvernDimitar Glavchev, propus de președinte în funcția de prim-ministru interimar al Bulgariei, a prezentat componența guvernului interimar. Dimitar Glavchev a propus vineri președintelui Roumen Radev și parlamentului candidații săi pentru funcțiile ministeriale în guvernul interimar care va conduce țara pe per
Mii de case riscă să fie inundate în Rusia în zona munților Ural
6 apr. 10:15   4505
Mii de case riscă să fie inundate în Rusia, în zona munților Ural Un baraj s-a rupt vineri în oraşul Orsk, situat în Munţii Ural din Rusia, populația din zonă a început să fie evacuată. Potrivit Ministerului rus pentru Situații de Urgență, pînă la 4.000 de case în care locuiesc 10.000 de locuitori dintr-o zonă suburbană din Orsk, oraş care are o populaţie totală de aprox
În Slovacia se desfășoară al doilea tur al alegerilor prezidențiale
6 apr. 09:15   3225
În Slovacia, se desfășoară al doilea tur al alegerilor prezidențialeÎn Slovacia are loc al doilea tur al alegerilor prezidențiale, în care concurează candidatul coaliției de guvernare, președintele parlamentului Peter Pellegrini și fostul ministru de externe Ivan Korcok. Secțiile de votare din țară s-au deschis la ora 7.00 și vor activa pînă la ora 22.00.
Macron nu glumește și își va respecta promisiunea
6 apr. 00:30   4581
Macron nu glumește și își va respecta promisiuneaPreședintele Franței, Emmanuel Macron, și-a confirmat intenția de a înota în rîul Sena, după finalizarea lucrărilor ample de curățare și deschiderea pentru scăldat după o pauză de 100 de ani. Macron a participat joi la inaugurarea Centrului olimpic acvatic din Saint-Denis. În cadrul evenimentului, președin
Cum a rezistat în timpul cutremurului cea mai înaltă clădire din Taiwan
6 apr. 00:00   5260
Cum a rezistat în timpul cutremurului cea mai înaltă clădire din TaiwanTaiwan s-a confruntat recent cu cel mai intens cutremur din ultimii 25 de ani, avînd o magnitudine de 7,5 pe scara Richter. Acest eveniment seismic major a dus la pierdere de vieți omenești și la prăbușirea mai multor clădiri. În acest context de dezastru, un moment remarcabil a avut loc la Taipei 101, ce
Un tablou pierdut al lui Titian poate fi acum cumpărat care e prețul capodoperei
5 apr. 23:30   3868
Un tablou pierdut al lui Titian poate fi acum cumpărat: care e prețul capodopereiLicitația "Christie's" a scos la vînzare un tablou al artistului italian Titian Vecellio "Odihna în drum spre Egipt" (1512). Despre acest lucru a anunțat ziarul "The Times". Se remarcă faptul că pînza va fi scoasă la licitație pentru prima dată în 150 de ani. Valoarea estimată a capodoperei - aproximativ 3
Facebook a anunțat schimbări majore de design
5 apr. 23:00   3161
Facebook a anunțat schimbări majore de designFacebook a anunțat schimbări majore de design pentru funcția sa video. Video playerul actualizat, pe ecran complet, va fi mai intuitiv și mai ușor de utilizat. În efortul de a combina Reel, videoclipurile lungi și conținutul Live într-o singură experiență pe tot ecranul, Meta a decis să-și actualizeze vide
 Argentina în pragul celei mai grave epidemii de febră dengue
5 apr. 21:30   3732
Argentina, în pragul celei mai grave epidemii de febră dengueArgentina se pregătește pentru cel mai grav sezon de febră dengue din istoria sa. Virusul, care este transmis de țînțari, poate fi mortal sau poate provoca boli grave. Mulți cetățeni, în special, cei din capitala Buenos Aires, se arată îngrijorați de situație, în condițiile în care sute de mii de argentini
România va lansa un program național de producere a dronelor
5 apr. 20:45   3358
România va lansa un program național de producere a dronelor România a declarat că țara va avea propriul program național de producere a dronelor, care va implica un consorțiu format din mai multe organizații. Acest lucru a fost dezvăluit de ministrul român al Digitalizării, Bogdan Ivan, într-un interviu acordat Digi24.ro, relatează Adevărul European. Ministrul a
Alain Delon plasat sub tutelă judiciară
5 apr. 20:30   3954
Alain Delon, plasat sub tutelă judiciarăActorul Alain Delon, 88 de ani, a fost plasat sub tutelă consolidată de către justiţie. Joi, tribunalul din Montargis a examinat cererea de plasare sub tutelă a actorului, care se află sub protecţie judiciară din 25 ianuarie din motive de sănătate. La acea dată, avocatul actorului a alertat instanţa cu pri
Mii de şcoli închise în Filipine din cauza unui fenomen extrem
5 apr. 20:15   3903
Mii de şcoli, închise în Filipine din cauza unui fenomen extremMii de şcoli au fost închise în Filipine din cauza temperaturilor extrem de ridicate în această ţară tropicală, a anunţat Ministerul Educaţiei local. Peste 5.000 de şcoli au fost închise în arhipelagul din sud-estul Asiei, acasă rămînînd peste 3,6 milioane de elevi, potrivit cifrelor oficiale. Lunile ma
Taxa pentru turiștii de o zi în Veneția cît valorează și în ce zile va trebui plătită
5 apr. 19:30   3365
Taxa pentru turiștii "de o zi" în Veneția: cît valorează și în ce zile va trebui plătităVeneția își concretizează planurile de a introduce o taxă de intrare pentru „turiștii de o zi”, potrivit anunțului făcut de primarul Luigi Brugnaro. Edilul a spus că această nouă contribuție va fi în valoare de 5 euro și a evidențiat că nu există nicio intenție de a închide orașul, ci doar de a proteja lag
Ce a declarat Ministerul de Externe al Chinei despre războiul din Ucraina și căile de dezescaladare
5 apr. 16:30   4585
Ce a declarat Ministerul de Externe al Chinei despre războiul din Ucraina și căile de dezescaladareÎn soluționarea politică "nu ar trebui să existe învingători și învinși". Despre aceasta, răspunzînd la o întrebare despre războiul din Ucraina, a declarat purtătorul de cuvînt al Ministerului chinez de Externe, Wang Wenbin. Potrivit acestuia, poziția Beijingului cu privire la "criza ucraineană" a fost
Membrii grupării Hamas ar fi avut un depozit de arme întro țară europeană
5 apr. 16:00   3656
Membrii grupării Hamas ar fi avut un depozit de arme într-o țară europeanăHamas, organizația teroristă palestiniană, ar fi înființat un depozit de arme pe teritoriul Bulgariei. Sînt concluziile unei anchete a autorităților germane care au investigat patru presupuși teroriști. Ancheta realizată de autoritățile germane i-a vizat pe patru membri ai grupării islamiste palestiniene b
Demiterea preşedintei Peru care este decizia Parlamentului
5 apr. 15:45   3180
Demiterea preşedintei Peru: care este decizia ParlamentuluiParlamentul peruan a respins două cereri de demitere depuse de opoziţia de stînga împotriva preşedintei Dina Boluarte, implicată într-un scandal de ceasuri de lux şi bijuterii pe care ea nu le-ar fi declarat. Cele două moţiuni „nu au fost admise” în dezbatere, a anunţat Alejandro Soto, preşedintele parlame
Transportul prin Portul Baltimore din SUA va fi reluat în curînd
5 apr. 14:15   3155
Transportul prin Portul Baltimore din SUA va fi reluat în curîndInginerii Armatei SUA au declarat că se aşteaptă să deschidă un nou canal spre Portul Baltimore pînă la sfîrşitul lunii aprilie. Principalul canal a fost blocat de resturi de cînd nava Dali, care transporta containere şi era încărcată la capacitate maximă, a avut o problemă de natură electrică şi s-a izbi
Procuratura Bulgariei a deschis un dosar penal împotriva unor oficiali de rang înalt
5 apr. 14:00   3708
Procuratura Bulgariei a deschis un dosar penal împotriva unor oficiali de rang înaltProcuratura Bulgariei a pornit o anchetă împotriva unor funcționari de rang înalt, inclusiv a noii șefe a Serviciului Vamal și a adjunctului acesteia. Șapte persoane, inclusiv noua șefă a serviciului și adjunctul acesteia, au fost arestate în cadrul unei operațiuni comune a Procuraturii, a noii Agenții ant
Israelul va deschide coridoare pentru ajutorul umanitar în Gaza
5 apr. 12:00   4270
Israelul va deschide coridoare pentru ajutorul umanitar în GazaIsraelul anunţă deschiderea coridoarelor pentru ajutorul umanitar în Gaza. Măsura va permite ca ajutoarele umanitare să ajungă temporar în zonă. Punctul de trecere Erez, care duce în nordul regiunii afectate, va fi redeschis pentru prima dată de la atacurile Hamas din 7 octombrie, iar ajutoarele vor putea
Prețul petrolului a crescut peste 90 de dolari pentru prima dată în ultimele șase luni
5 apr. 11:45   3146
Prețul petrolului a crescut peste 90 de dolari, pentru prima dată în ultimele șase luniPrețul petrolului marca Brent a crescut peste 90 de dolari, pentru prima dată din octombrie anul trecut, deoarece tensiunile geopolitice și reducerile de producție au compensat precauția privind reducerea ratelor de către Rezerva Federală a SUA. Despre acest lucru a anunțat RBC-Ucraina cu referire la Reute
Americanii au lansat cel mai mare exercițiu din Europa
5 apr. 11:15   3447
Americanii au lansat cel mai mare exercițiu din EuropaVineri, 5 aprilie, forțele terestre americane au început oficial exercițiul Defender-24, cel mai mare exercițiu din Europa. Exercițiul va dura pînă la 31 mai, a declarat purtătorul de cuvînt al Departamentului american al Apărării, generalul Patrick Ryder. Acestea vor exersa răspunsul la amenințări pe fond
Un lansator de rachete disfuncțional a băgat în alertă de război o țară întreagă
5 apr. 10:30   4228
Un lansator de rachete disfuncțional a băgat în alertă de război o țară întreagăO alertă de război a fost anunțată în Danemarca din cauza unei defecțiuni la un lansator de rachete. Spațiul aerian și maritim din zona Marele Belt a fost închis traficului pentru mai multe ore. Autoritatea maritimă naţională a Danemarcei a avertizat navele să nu treacă prin strîmtoarea Marele Belt. Este u
Jaful secolului a avut loc la Los Angeles
5 apr. 09:45   5252
Jaful secolului a avut loc la Los AngelesDepartamentul de poliţie din Los Angeles şi FBI investighează un jaf misterios în urma căruia aproape 30 de milioane de dolari au fost furaţi prin acoperişul unui depozit de cash şi spargerea seifului acestuia. Această lovitură pare desprinsă direct din filmul Ocean’s Eleven, relatează AFP şi Associated Pr
Miroase a mare scandal la Bruxelles Ursula von der Leyen va da explicaţii
5 apr. 09:00   4595
Miroase a mare scandal la Bruxelles. Ursula von der Leyen va da explicaţiiImparţialitatea unei numiri validate de Ursula von der Leyen într-un post de rang înalt în cadrul Comisiei Europene (CE) a fost pusă la îndoială de mai mulți comisari europeni şi eurodeputaţi, inclusiv de Josep Borrell. Șefa Executivului comunitar va trebui să dea explicaţii pe acest subiect într-o dezbate
Blinken Ucraina va intra în cele din urmă în NATO
5 apr. 08:00   3660
Blinken: Ucraina va intra, în cele din urmă, în NATO Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, a spus joi că Ucraina va intra, în cele din urmă, în NATO și că sprijinul alianței pentru Kiev rămîne unul „solid”, informează Reuters. „Ucraina va deveni membru al NATO. Scopul nostru este să construim o punte de legătură care să facă posibilă această aderare”,
Finlanda prelungește pe termen nedeterminat închiderea frontierei cu Rusia
5 apr. 07:05   2973
Finlanda prelungește pe termen nedeterminat închiderea frontierei cu Rusia Finlanda a anunțat joi prelungirea pe termen nedeterminat a închiderii frontierei cu Rusia, informează Reuters, citată de Agerpres. Punctele de trecere a frontierei, închise anul trecut în contextul unui număr tot mai mare de sosiri în Finlanda, inclusiv ale unor migranți din Siria și Somalia, vor rămîne
Mireasma florilor de sakura turiștii și localnicii admiră în Tokyo copacii de cireș
5 apr. 02:00   3114
Mireasma florilor de sakura: turiștii și localnicii admiră în Tokyo copacii de cireșTuriștii și localnicii au năvălit în cele mai aglomerate locuri, unde admiră copacii de cireș înfloriți în Tokyo, Japonia. Aceștia se bucura de toată frumusețea care a pus stăpînire pe capitala japoneză mai tîrziu decît de obicei în acest an, din cauza vremii reci.
Gest emoționant al asistentelor medicale în timpul cutremurului din Taiwan
5 apr. 01:00   4456
Gest emoționant al asistentelor medicale în timpul cutremurului din TaiwanÎn timp ce salvatorii sînt într-o cursă contra cronometru pentru a găsi zeci de persoane date dispărute în urma cutremurului de peste 7 grade din Taiwan, pe rețelele sociale s-au răspîndit videoclipuri care prezintă imagini emoționante din timpul seismului. Un clip video arată modul în care au reacționat a
O structură misterioasă descoperită în apropierea unei închisori din Franța
5 apr. 00:30   3642
O structură misterioasă, descoperită în apropierea unei închisori din FranțaÎn apropierea unui penitenciar din sudul Parisului a fost descoperit, în timpul unor lucrări de întreținere a rețelei electrice, un tunel misterios. Potrivit unor surse din cadrul poliției, tunelul a fost găsit de către un angajat al unei companii de distribuție a energiei electrice care amenaja un puț pen
Cum e să petreci o noapte întrun apartament în orașul fantomă unde nu vrea nimeni să stea
5 apr. 00:00   4380
Cum e să petreci o noapte într-un apartament în orașul fantomă, unde nu vrea nimeni să steaCountry Garden, cel mai mare dezvoltator imobiliar din China, a cheltuit 100 de miliarde de dolari pentru a construi în Malaezia Forest City. A fost promovat ca un „paradis viu”, dar a ajuns unul dintre cele mai mari orașe fantomă din Asia de Sud-Est pentru că oamenii nu vor să se mute acolo. Business Insi
Mii de biciclete abandonate în Germania Unde ajung acestea
4 apr. 23:30   4204
Mii de biciclete, abandonate în Germania. Unde ajung acesteaOperatorul feroviar german Deutsche Bahn a vîndut anul trecut la licitaţie cîteva sute de biciclete abandonate. „În fiecare an, găsim aproximativ 2.700 de biciclete abandonate la cele 5.400 de gări ale noastre”, a explicat o purtătoare de cuvînt de la Deutsche Bahn. Aproximativ jumătate dintre acestea s
Un avion de marfă sa rupt în două la aterizare
4 apr. 23:00   4199
Un avion de marfă s-a rupt în două la aterizare Un avion Boeing a derapat de pe pistă și s-a ciocnit cu epava unei aeronave care se prăbușise anterior, la Malakal, Sudanul de Sud, țară din estul Africii. Cei 7 membri ai echipajului au scăpat teferi. Aeronava cargo Boeing 727-200F ateriza pe Aeroportul Malakal, nord-vestul Sudanului de Sud.
Trei companii participă la un concurs pentru dezvoltarea unui rover lunar
4 apr. 22:30   3109
Trei companii participă la un concurs pentru dezvoltarea unui "rover lunar"Trei companii americane concurează pentru dezvoltarea unui vehicul pentru misiunea lunară cu echipaj uman Artemis 5, programată pentru sfîrșitul acestui deceniu. După cum a anunțat agenția spațială americană NASA pe 3 aprilie, au primit comanda pentru a dezvolta un așa-numit "rover lunar" (LTV) companiile
Cutremurul din Taiwan face parte din Inelul de Foc al Pacificului
4 apr. 22:00   3224
Cutremurul din Taiwan face parte din Inelul de Foc al PacificuluiTaiwanul este zguduit în mod regulat de cutremure din cauza poziției sale pe Inelul de Foc al Pacificului. Un cutremur de 7.4 a lovit miercuri Taiwanul, cel mai mare din ultimii 25 de ani. În această parte de lume în care se află și Taiwanul se află cei mai activi vulcani din lume.
Accesul străinilor pe Muntele Everest redeschis de China
4 apr. 20:30   3343
Accesul străinilor pe Muntele Everest, redeschis de ChinaPentru prima dată de la începutul pandemiei, China le permite alpiniștilor străini să acceseze Muntele Everest prin Tibet. Adrian Ballinger, care a escaladat Everestul de opt ori, este unul dintre ghizii occidentali care preferă traseul tibetan spre vîrful celui mai înalt munte din lume (dinspre nord), spr
Parisul va introduce un nou indicator de poluare
4 apr. 19:30   3174
Parisul va introduce un nou indicator de poluareGuvernul francez a anunţat că, începînd din toamnă, va lansa un sistem care va evalua poluarea generată de producţia de îmbrăcăminte. Emisiile poluante asociate producţiei textile au crescut în întreaga lume.
Știri internaționale, ce se întâmplă în lumea de astăzi. Toate globale stiri: Rusia, Ucraina, UE. Principalele evenimente si stiri din lume pentru anul 2014. Ultimele stiri zi.
Cutremure stiri: 506