Fostul Ministru al Finanțelor a fost votat în funcţia de guvernator al Băncii Naţionale a Moldovei, după ce pentru candidatura sa şi-au dat votul 54 de deputaţi.
"Vin la guvernarea Băncii Naționale care se află într-un proces foarte dinamic de implementare a reformelor. Va trebui să mențin acest momentum și să-l dezvolt mai departe", a declarat acesta în primul său discurs în calitate de Guvernator BNM.Octavian Armașu a mai declarat că va insista asupra creșterii și prosperării economiei naționale.
”Voi da imbolduri noi pentru o creștere economică în țară, care vor contribui asupra bunăstării cetățenilor în măsura în care acest fapt depinde de Banca Națională".
Noul Guvernator al BNM a adus mulțumiri foștilor colegi cu care a colaborat în calitate de Ministru al Finanțelor, colegilor din Guvern și Prim-ministrului, Pavel Filip pentru o conlucrare eficientă.
"Le mulțumesc tuturor pentru eforturile care au contribuit la formarea unei economii naționale în ascendență”, a afirmat oficialul.
Armașu a subliniat că speră la noi colaborări frumoase cu echipa BNM, care vor face față tuturor provocărilor.
"Perspectivele la moment sînt mult mai bune decît 3 ani în urmă, pentru că avem deja un sistem financiar-bancar mai stabil, reglamentat, bine instituționalizat, ceea ce reduce riscul de crize", a adăugat oficialul.
Noul guvernator al BNM a menționat că există o agendă de reforme prestabilite, iar Banca se mișcă pe această agendă cu o viteză foarte bună."Ar trebui îmbunătățite mecanismele de politici monetare și accesul la finanțare, în special pentru business", a mai adăugat acesta.
Referitor la strategia de recuperare a banilor fraudați din cele 3 bănci, guvernatorul a informat despre ultimele date obținute.
"Au fost recuperate peste 1 miliard 700 de mii, ca urmare a implementării strategiei de recuperare, declarate în luna mai. Primul rezultat a fost cîteva săptămîni în urmă, cînd de la o persoana condamnata pentru fraudă, au fost incasate 450 milioane de lei în contul Ministerului de Finanțe", a declarat Armașu.
Reamintim că propunerea de a-l denumi pe Octavian Armașu în funcție de Guvernator al Băncii Naționale a fost anunţată de preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, în cadrul unei conferinţe de presă. Potrivit preşedintelui Legislativului, Octavian Armaşu a demonstrat calităţile pe care le posedă în calitate de ministru al Finanţelor.
Decizia Parlamentului va intra în vigoare astăzi.
Adăuga comentariu