Compania Nordgazfurnizare, cu sediul în municipiul Bălți, anunță întrun comunicat că la opt noiembrie a semnat un contract de distribuție a gazelor naturale cu o companie-fiică a Moldovagaz, fără a da, însă, numele acesteia. Astfel, reprezentanții întreprinderii de la Bălți spun că sînt gata să furnizeze gaze naturale oricărui consumator interesat de pe teritoriul Republicii Moldova la prețul de 10 lei și 50 de bani. Directorul Moldovagaz, Vadim Ceban, susține, însă, că nu știe nimic despre un astfel de contract, transmite tv8.
Mai mult, Vadim Ceban susține că niciun consumator din Găgăuzia nu a cerut rezilierea contractului cu Moldovagaz. Potrivit legii, solicitatarea de deconectare trebuie făcută cu 20 de zile înainte.L-am telefonat pe directorul companiei Nord Gaz Furnizare, Alexandru Grosu, pentru a afla mai multe detalii, inclusiv denumirea companiei de distribuție cu care a fost semnat contractul.
Recent companiile respective au fost ținta unor ironii din partea ministrului Energiei, Victor Parlicov.
Precizăm că, recent, bașcanul Evghenia Guțul a făcut public un pretins contract, care ar fi fost semnat între o companie din Turcia și alta din Republica Moldova. În document se precizează că, începînd cu luna decembrie, în regiune se va importa gaz la un preț de numai 160 de dolari pentru mia de metri cubi, de aproape trei ori mai ieftin față de prețul mediu de pe bursele europene. Compania moldovenească a confirmat anunțul și a precizat că se pregătește să furnizeze gaz de la întîi decembrie. De cealaltă parte, Ministerul Energiei susține că documentul este fals și că are o vădită tentă electorală.
Adăuga comentariu