El a făcut acest lucru în cadrul întrevederii cu ambasadorul Statului Qatar în Republica Moldova, Mohammed Ali Bin Mohammed Al-Malki. Părțile au discutat subiecte cu privire la dinamica dezvoltării relațiilor moldo-qatariene, precum și extinderea și aprofundarea raporturilor de colaborare bilaterală în toate domeniile de interes comun, relatează Noi.md.
Igor Dodon a menționat într-o postare pe rețelele sociale că a îndemnat companiile qatariene să participe la activitatea zonelor economice libere şi parcurilor industriale din Republica Moldova, care oferă condiții atractive pentru investitorii străini. El a subliniat că există un interes sporit din partea potențialilor investitori din Qatar pentru dezvoltarea afacerilor în Republica Moldova.Șeful statului a pledat pentru intensificarea schimburilor comerciale și valorificarea potențialului de cooperare dintre statele noastre, inclusiv prin organizarea unor vizite reciproce la nivel înalt.
Dodon a primit invitația și a acceptat să întreprindă o vizită oficială în Statul Qatar în anul curent.
Adăuga comentariu