Declaraţia îi aparţine lui Vladislav Cotici, Directorul General Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor,care însoțește, săptămîna aceasta, un grup de experți ai Serviciului Federal de Supraveghere a Protecției Drepturilor Consumatorului și Bunăstarea Umană din Federației Ruse, sosiţi pentru inspectarea mai multor companii vinicole moldovenești.
“Companiile vinicole din Moldova au potențial de producere pentru o piață mai largă, de aceea, experții Rosspotrebnadzor vor evalua potențialul de export în Federația Rusă”, a spus Vladislav Cotici.
Potrivit lui, părţile vor face un schimb de opinii privind noile prevederi ale legislației naționale din domeniu, precum si procedurile de asigurare a controlului calității și siguranței produselor vitivinicole, care vor contribui la facilitarea exporturilor din Republica Moldova în Federația Rusă.Şeful de la ANSA a specificat că experții Rosspotrebnadzor vor inspecta pe parcursul săptămânii curente 6 companii vinicole moldovenești, în contextul examinării extinderii listei de companii aprobate pentru export pe piața Federației Ruse.
În prezent, 23 de întreprinderi vinicole din Moldova dispun de dreptul de a exporta în Federația Rusă.
Adăuga comentariu