Această opinie a fost exprimată de președintele PSRM, Igor Dodon, menționînd că membrii Uniunii Economice Eurasiatice cumpără gaz rusesc la un preț de 120-160 dolari pentru mia de metri cubi, adică de cîteva ori mai ieftin decît Moldova.
Igor Dodon consideră că decizia Maiei Sandu de a se retrage din această platformă este eronată și aduce prejudicii cetățenilor Republicii Moldova.
„Membrii Uniunii Euroasiatice au obținut preț la gaz de 120-160 de dolari, maxim 200 de dolari pentru mia de metri cubi. Atunci îmi pun întrebarea, colaborarea Republicii Moldova pe această platformă este benefică? Evident că da, fără nici un angajament”, a declarat Dodon.
El a vorbit și despre situația privind statutul de observator în cadrul acestei organizații. Potrivit lui, președintele țării este responsabil de politica externă, el duce mesajul în exterior, atunci când mesajele duc la unele angajamente din partea Republicii Moldova, atunci există proceduri: de exemplu, aprobarea hotărârii de guvern.
Amintim că Republica Moldova a obținut statut de observator al Uniunii Economice Eurasiatice în mai 2018.
Președintele țării, Maia Sandu, a declarat că Republica Moldova nu a devenit oficial observator în Uniunea Economică Eurasiatică, deoarece procedurile necesare nu au fost adoptate. "A fost decizia fostului președinte Igor Dodon. A semnat ceva acolo și nu s-a întâmplat nimic altceva. Există proceduri interne ale Republicii Moldova care nu au avut loc, iar acest proces nu a fost finalizat. Astfel, Moldova nu este observator în UEE", a menționat Președintele Republicii Moldova.
Adăuga comentariu