În acest sens, s-a convenit asupra formării unui grup comun de lucru pentru elaborarea itinerariilor, dar și unei baze turistice comune, care ar facilita dezvoltarea turismului în regiune.
Ministrul Economiei și Infrastructurii, Chiril Gaburici, a avut o întâlnire cu omologul său Prim-viceprim-ministrul Ucrainei, ministrul Dezvoltării Economice și Comerțului, Stepan Kubiv. Întrevederea a avut loc în contextul vizitei delegației Republicii Moldova în Ucraina, la cea de-a II-a Reuniune Ministerială în domeniul comerțului.
Printre subiectele discutate s-au regăsit și proiecte comune de infrastructură, inclusiv feroviară și pe sectorul tehnologiilor informaționale, cooperarea pe domeniul transport.
De asemenea, oficialii au discutat despre progresele, dar și provocările punerii în aplicare a prevederilor DCFTA. Datorită acestui acord, numărul companiilor din țările DCFTA care exportă în UE a crescut semnificativ începând cu anul 2015, în special din Moldova, Georgia și Ucraina.
Volumul comerțului exterior al Republicii Moldova cu Ucraina în anul 2018 a înregistrat suma de 657,5 milioane dolari și a crescut cu 80,9 milioane dolari față de anul 2017.
Adăuga comentariu