În termeni reali, cu ajustarea la indicele mediu anual al prețurilor de consum, veniturile populației au înregistrat o diminuare cu 5,9%. Cifrele au fost prezentate astăzi de Biroul Național de Statistică, în baza Cercetării bugetelor gospodăriilor casnice, transmite moldpres.
Potrivit sursei citate, cîștigurile salariale reprezintă cea mai importantă sursă de venit a populației, cu o pondere de 50,7% în veniturile totale, practic la nivelul anului precedent.
De asemenea, o pondere importantă în veniturile disponibile medii lunare o dețin în continuare prestațiile sociale, care au constituit 20,3%, sau cu 1,8 puncte procentuale mai mult față de anul 2021.
Transferurile bănești din afara țării rămîn a fi o sursă semnificativă pentru bugetul gospodăriilor. În medie, în anul 2022 acestea au reprezentat 12,1% în veniturile totale sau cu 0,4 puncte procentuale mai puțin comparativ cu anul 2021.
În funcţie de mediul de reşedinţă, se constată că veniturile populaţiei din mediul urban au fost în medie cu 1826,9 lei, sau de 1,5 ori mai mari, comparativ cu veniturile populaţiei din mediul rural.
Adăuga comentariu