Potrivit serviciului relații publice al SA „Moldovagaz”, per total au fost așezați cca 1,85 kilometri a segmentului nou de conductă de gaze, precum și au fost instalate cîteva puncte de reglare-măsurare a gazelor. Grație acestui fapt va fi posibilă conectarea a cel puțin 35 de gospodării noi, iar lucrările la construcția rețelelor interne au fost finalizate în 11 dintre ele.
Conectarea noilor consumatori a început și în satul Țînțăreni, raionul Telenești, la fel deservit de întreprinderea „Orhei-gaz”. În localitate s-au construit cca 3,2 kilometri de conductă de gaz, cu potențialul de a racorda cel puțin 52 de gospodării.
Per total, se vor așeza cca 173 kilometri de gazoduct, iar lucrările sînt efectuate în 74 de localități din țară. Numărul consumatorilor noi prognozați va constitui, la primă etapă, cca 2960, cu posibilitatea să fie dublat în perioadă următoare.
Adăuga comentariu