Potrivit CNPF, scopul documentului este stabilirea față de entitățile înregistrate în Registrul organizațiilor de creditare nebancară autorizate a unor cerințe de acordare a creditului nebancar și/sau leasing financiar destinate persoanelor fizice consumatori, inclusiv privind condițiile și modul de evaluare a capacității clientului persoană fizică de rambursare a creditului nebancar și/sau leasingului financiar.
Documentul definește că creditarea responsabilă reprezintă activitatea de creditare, în cadrul căreia creditorul efectuează o evaluare a bonității debitorului, fără a-și asuma un risc excesiv de credit, și nu contribuie la acumularea exagerată a gradului de îndatorare a debitorilor și asumarea de obligații financiare exorbitante de către aceștia.
Totodată, evaluarea bonității unui debitor reprezintă evaluarea capacității debitorului de a-și asuma o anumită obligație în temeiul contractului de credit pe care debitorul ar putea să o onoreze împreună cu obligațiile de credit/împrumut deja asumate. Astfel, se urmărește scopul de a preveni orice întârzieri în efectuarea plăților, nerambursarea creditului acordat sau exercitarea dreptului de gaj.
Adăuga comentariu