Este de menționat că, săptămîna trecută, premierul Ion Chicu spunea că Guvernul nu mai poate prelungi moratoriul. Astfel, rămîne o enigmă ce s-a întîmplat în această perioadă, dar și cîți străini au solicitat cetățenia Republicii Moldova în cele trei zile de cînd a expirat moratoriul precedent (23 februarie).
Ministrul economiei și infrastructurii, Anatol Usatîi, a declarat că proiectul cu privire la inițierea unui nou moratoriu a fost elaborat pentru a oferi un termen suplimentar pentru examinarea multiaspectuală a acestui subiect, precum și pentru luarea unei decizii finale cu privire la acest program.
„Această lună, luna ianuarie, a arătat că totuși sînt multe divirgențe și este necesară o analiză suplimentară pentru a opțiunea de a prelungi acest program, cu modificările de rigoare, care au fost prezentate de toate instituțiile interesate și implicate în acest proces. Dar în cazul opririi sau sistării implementării acestui proiect, iarăși – consecințele și procedurile și costurile aferente de finalizare”, a notat ministrul, potrivit IPN.
Moratoriul privind dobîndirea cetățeniei prin investiție a fost instituit începînd cu 23 august, pe o perioadă de patru luni. Însă, prin decizie de Guvern, începînd cu 20 decembrie, moratoriul a fost prelungit cu încă două luni.
Acum aproximativ o săptămînă, premierul Ion Chicu a anunțat că Parlamentul este cel care trebuie să decidă dacă moratoriul în privința Programului Cetățeniei prin Investiții va fi sau nu prelungit. Șeful executivului afirma că, în cazul anulării legii, potențialele despăgubiri, care ar trebui achitate din buget, sînt destul de semnificative.
Adăuga comentariu