În acest sens, ANRE a transmis în judecată procesul-verbal cu privire la contravenție, instanța urmînd să se expună.
Într-o declarație remisă presei se menționează că întreprinderea nu încălcat normele naționale atunci cînd a calculat plata pentru căldura livrată în ianuarie. Reprezentanții întreprinderii precizează că facturile emise pentru energia termică consumată sînt corecte, conțin date veridice și, respectiv, nu pot fi calificate ca fiind eronate, conform legii."Termoelectrica" a invocat prevederile Regulamentului privind furnizarea energiei termice aprobat prin Hotărîrea Consiliului de Administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică
Punctul 3 al Regulamentului definește mai multe noțiuni, printre care și noțiunea de factură eronată – factură pentru plata energiei termice în care furnizorul a indicat valori incorecte ale contravalorii energiei termice consumate, ale tarifului sau ale cantității de energie termică, calculată în baza indicilor reali ale echipamentului de măsurare. Factura emisă în baza consumului estimativ nu se consideră factură eronată.
În acest context, Termoelectrica S.A. apreciază procesul-verbal cu privire la contravenție ca neîntemeiat. Or, facturile emise pentru energia termică consumată sînt corecte, conținînd date veridice și, respectiv, nu pot fi calificate ca fiind eronate în sensul oferit de legiuitor.
Legiuitorul nu a prevăzut expres un termen anumit pentru care urmează a fi calculată factura emisă. Or, factura, se emite în baza indicilor echipamentelor de măsurare pentru plata energiei termice la tariful în vigoare, se arată în declarația "Termoelectrica".
Adminisrația Termoelectrica S.A. mai menționează că va apela la căile legale pentru a se apăra.
Adăuga comentariu