Grîul semănat toamna trecută ar trebui să aducă o roadă de peste la 1,2 milioane de tone, a precizat Secretarul de stat de la Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vasile Șarban, transmite radiochisinau.
*„Condițiile meteorologice sînt destul de favorabile pentru dezvoltarea culturilor de toamnă, culturilor de primăvară care au fost deja însămînțate. Doar că timpul nu permite producătorului agricol să aibă acele ieșiri în cîmp, pentru a combate toate bolile, cum ar fi mucegaiurile, toate fungile. De aceea noi și avem la regulamentul de subvenționare prevăzută subvenționarea dronelor agricole, deoarece doar cu ajutorul dronelor am putea să efectuăm anumite lucrări, în condițiile în care tehnica agricolă nu poate ieși în cîmp”, a declarat Vasile Șarban.
Amintim că anul trecut sectorul agricol a fost afectat atît de secetă, cît și de războiul din Ucraina. Potrivit datelor prezentate de Biroul Național de Statistică, recolta de grîu din 2022 a fost mai mică decît cea din 2021. Astfel, conform estimărilor, recolta de grîu a constituit 828 de mii de tone sau cu 47% mai puțin.
Ploile nu vor conteni pe teritoriul Republicii Moldova nici săptămîna viitoare, a precizat șeful Direcției de Prognoze Meteorologice, Ghenadii Roșca. Totodată, el a mai spus că nu sînt prevăzute înghețuri.
Adăuga comentariu