Ministrul Muncii și Protecției Sociale spune că toți pensionarii care au pensii mai mici de 5 mii de lei vor primi în acest an un ajutor unic în valoare de 1500 de lei, transmite realitatea.
„În rectificarea bugetară vor fi prevăzute fonduri pentru a oferi o plată pensionarilor care au venituri mai mici de 5 mii de lei, în valoare de 1500 de lei. E un sprijin unic pentru pensionari. Pensionarii care au venituri foarte mici beneficiază de ajutor social, de ajutorul pentru perioada rece a anului, dar această plată va veni suplimentar”, a spus Marcel Spatari în timpul emisiunii „Rezoomat”.Pentru a face față inflației, de sprijin din partea statului vor beneficia și angajații din sectorul bugetar. Toți cei cu salarii mai mici de 15 mii de lei, vor mai primi cîte un spor salarial.
„De asemenea, pentru salariații din sectorul public se prevede o creștere a valorii de referință care se utilizează la calculul salariului de bază cu 6% și suplimentar va mai fi un spor de inflație în sumă fixă de 3 mii de lei, care va fi oferit fie o dată, fie timp de 3 luni cîte 1000 de lei. Este clar că în această rectificare bugetară se vor aloca suplimentar bani pentru pensionari și pentru angajații din sistemul bugetar, dar nu pentru o creștere procentuală care va fi pentru toată lumea. Pentru că o creștere procentuală dacă ar fi de 10% pentru cineva care are un salariu de 15 mii de lei, ar fi 1500 de lei, dar pentru cineva care are 4000 de lei ar însemna 400 de lei. De aceea trebuie să oferim un sport care să fie echitabil pentru toată lumea pînă la un anumit prag, el va fi de 15 mii de lei pentru salariații din sectorul public”, a mai spus Marcel Spatari.
„Noi am atras fonduri de la UNICEF pentru a acorda sprijin familiilor cu copii. Vom oferi sprijin la 20 de mii de familii ca să se pregătească de școală. Este vorba de un pachet de 4 mii de lei, care trebuie să fie utilizat strict pentru necesitățile copiilor”, a punctat ministrul Muncii și Protecției Sociale.
Adăuga comentariu