Un program de inteligenţă artificială al Google detectează cancerul mamar mai bine decît medicii Software-ul dezvoltat de Google Health a avut un procentaj mai bun în identificarea cancerului mamar decît radiologiştii şi medicii care au consultat aceleaşi radiografii, informează The Telegraph. Programul de inteligenţă artificială a fost dezvoltat de Google Health alături de DeepMind, Cancer Research UK Imperial Centre, Royal Surrey County Hospital şi Universtitatea din Northwestern.
Programul de inteligenţă artificială a fost testat în două etape. Mai întîi i s-au prezentat mamografii anonimizate de la peste 76.000 de femei din Marea Britanie şi peste 15.000 de femei din Statele Unite ale Americii. Apoi, procesul a fost reluat la o scală mai mică: 25.000 de mamografii din Marea Britanie şi alte 3.000 din Statele Unite ale Americii.
Rezultatul a fost că programul de inteligenţă artificială a reuşit să reducă cu 1,2% rezultatele "fals pozitiv" şi cu 2,7% rezultatele "fals negativ" în Marea Britanie. În Statele Unite, s-au redus cu 5,7% rezultatele "fals pozitiv" şi cu 9,4% cele de "fals negativ".
Potrivit celor care au condus studiul, rezultatele înregistrate de programul de inteligenţă artificială sînt cu atît mai impresionante cu cît software-ului i-au fost prezentate doar simple mamografii, în timp ce medicii au avut la dispoziţie întreg istoricul medical al pacientelor, precum şi alte date personale care să-i ajute în luarea deciziilor. "Echipa noastră este foarte mîndră de modul în care a decurs acest experiment.
Rezultatele ne arată că sîntem pe drumul cel bun în dezvoltarea unei 'unelte' care poate ajuta medicii să descopere şi să identifice cancerul de sîn cu o foarte mare acurateţe", a declarat Dominic King, şeful echipei Google Health din Marea Britanie care a dezvoltat software-ul.
Adăuga comentariu