Intervenţia chirurgicală a durat circa patru ore şi jumătate şi a fost efectuată la Centrul Medical Metodist din oraşul Dallas, a declarat unul dintre responsabilii implicaţi, relatează Agerpres.
Operaţia a fost transmisă în direct pe contul de Facebook al unităţii medicale timp de circa 40 de minute şi a fost vizualizată de peste 100.000 de persoane.
Jenna Schardt, în vîrstă de 25 de ani, a manifestat convulsii epileptice şi şi-a pierdut capacitatea de a vorbi din cauza unei inflamaţii a vaselor de sînge din lobul temporal stîng, a explicat Nimesh Patel, directorului departamentului de neurologie din cadrul spitalului.
Pentru că medicamentele s-au dovedit ineficiente, medicii au decis să o opereze pentru a elimina ţesuturile infectate.
De obicei, astfel de intervenţii sînt realizate sub anestezie însă, pentru că leziunea era localizată într-o zonă foarte sensibilă, chirurgii au ales, cu acordul pacientei, ca aceasta să rămînă conştientă astfel încît să îi ajute pe medici să elaboreze „o hartă” a creierului ei, a indicat specialistul.
„Acest tip de operaţie, chiar dacă face parte din repertoriu, nu este una de rutină”, a precizat el.
În timpul intervenţiei, tînăra a pronunţat mai multe cuvinte - pasăre, cîine, fluture - şi cifre, în timp ce chirurgii stimulau diferite zone ale creierului său.
„Am vorbit chiar şi despre cîinele ei”, pentru a-i verifica abilităţile de memorare, a povestit medicul.
Tînăra studentă la fizioterapie, originară din Illinois, şi-a exprimat acordul pentru ca intervenţia să fie transmisă în direct pentru o „campanie de educaţie” asupra operaţiilor în timpul cărora pacienţii sînt conştienţi. Ea a spus: „Pot ajuta oamenii într-un mod diferit”, a adăugat Nimesh Patel.
Pacienta urmează să fie externată joi.
Operaţia pe creier în timpul căreia pacientul este treaz se practică încă din anii 2000 pentru a se putea testa în timpul intervenţii funcţii esenţiale, cum ar fi vorbirea şi abilităţile motorii.
Adăuga comentariu