Racheta Electron, care a transportat la bordul ei un satelit pentru Institute for Q-shu Pioneers of Space, o companie de imagistică terestră cu sediul în Japonia, s-a ridicat de pe o bază de lansare construită pe North Island din Noua Zeelandă în jurul orei locale 17:05 (04:05 GMT), notează noi.md cu refeire la agerpres.
După ce a trecut prin etapele obişnuite ale lansării, racheta a intrat într-o "etapă de accelerare" pentru a ridica satelitul pînă la orbita sa finală la aproximativ 9 minute de la începerea zborului, în aplauzele inginerilor prezenţi în camera de control a misiunii. Satelitul a ajuns pe orbita programată după aproximativ 50 de minute.
Precedenta misiune, cea de-a 41-a realizată cu o rachetă Electron, a eşuat după aproximativ 2 minute şi jumătate de zbor, în timp ce transporta pe orbită un satelit al producătorului de radare cu deschidere sintetică Capella Space. Acela a fost primul eşec suferit de o misiune a companiei Rocket Lab într-un interval de peste doi ani.
Misiunea de vineri, denumită "The Mood God Awakens", în semn de recunoştinţă faţă de satelitul Tsukuyomi-1, numit după zeiţa japoneză a Lunii, a fost cea de-a 10-a realizată de Rocket Lab cu o rachetă Electron în acest an, a precizat compania, care a avut nouă lansări în 2022.
Rocket Lab a precizat că va încerca să recupereze propulsoarele Electron în cadrul operaţiunilor sale ce vizează construirea unor rachete reutilizabile.
Adăuga comentariu