Vehiculul spaţial cu o greutate mai mică de trei tone va putea fi reutilizat de douăzeci de ori şi va rămîne pe orbita joasă, la cîteva sute de kilometri distanţă de Pămînt, timp de două pînă la trei luni în cadrul fiecărei misiuni. Construcţia se bazează pe experienţa în acest domeniu a companiei TAS, care dezvoltă pentru Agenţia Spaţială Europeană (ESA) vehiculul spaţial Space Rider după IXV (Intermediate eXperimental Vehicle), care a zburat cu succes în 2015, transmite digi24.
„Am strîns fondurile necesare pentru a asigura dezvoltarea primei faze a vehiculului”, a dat spus Nicolas Gaume, CEO al Space Cargo Unlimited. Compania mizează pe o nouă economie emergentă, producţia spaţială, despre care se estimează că va avea pînă în 2040 o valoare de 10 miliarde de dolari, potrivit Morgan Stanley. Aplicaţiile sînt numeroase, de la agricultură şi farmacologie la materiale noi, după cum a explicat Nicolas Gaume.Space Cargo a trimis deja în spaţiu 320 de plante de viţă de vie, timp de 14 luni. „Expunerea lor la mediul spaţial a condus la evoluţii care au oferit caracteristici de rezistenţă naturală sporită a acestor plante în faţa schimbărilor climatice”, a explicat el, amintind că „gravitaţia este singurul parametru al vieţii care n-a înregistrat nicio schimbare timp de 4 miliarde de ani” şi că absenţa acesteia conduce la „evoluţii accelerate”.
Compania intenţionează să scoată pe piaţă aceste soiuri mai rezistente de Cabernet Sauvignon şi Merlot în 2024. Producţia în spaţiu poate permite, de asemenea, polizarea lentilelor optice de înaltă precizie, depăşind constrîngerile asociate gravitaţiei şi poate chiar să ofere „încăperi perfect curate” pentru fabricarea microprocesoarelor, spre exemplu.
Adăuga comentariu