Noutăţi

Fotbal

Debut cu stîngul pentru Barcelona în Primera
17 aug. 2019,, 14:41  
Debut ,,cu stîngul” pentru Barcelona în PrimeraCampioana Spaniei, FC Barcelona, a fost învinsă în deplasare, cu scorul de 1-0 (0-0), de Athletic Bilbao, în primul meci din noul sezon al LaLiga. Intrat pe teren de un minut, Aritz Aduriz, 38 de ani (cel mai în vârstă jucător din campionat), a marcat spectaculos, cu o foarfecă laterală, în minutul 89. Pentru
Dodon propune o soluție pentru dezvoltarea fotbalului moldovenesc
16 aug. 2019,, 09:11  
Dodon propune o soluție pentru dezvoltarea fotbalului moldovenescPreşedintele Igor Dodon propune preluarea experienţei altor ţări, cum ar fi Islanda, în dezvoltarea fotbalului moldovenesc. Potrivit Infotag, despre aceasta în cadrul unei întrevederi şeful statului a discutat cu noul preşedinte al Federaţiei Moldoveneşti de Fotbal, Leonid Oleinicenco.
Detalii din ancheta morții fotbalistului Emiliano Sala
15 aug. 2019,, 21:00  
Detalii din ancheta morții fotbalistului Emiliano SalaFotbalistul argentinian Emiliano Sala şi pilotul său, ce au decedat în ianuarie în urma prăbuşirii unui avion, au fost probabil expuşi unor niveluri “potenţial mortale” de monoxid de carbon, au anunţat miercuri anchetatorii britanici. “Teste toxicologice au relevat că pasagerul prezenta un nivel de saturaţ
De ce în Moldova este binevenită experienţa Islandei pentru dezvoltarea fotbalului
15 aug. 2019,, 18:35  
De ce, în Moldova, este binevenită experienţa Islandei pentru dezvoltarea fotbalului?În Moldova, pentru dezvoltarea fotbalului, este binevenită preluarea experienței altor țări, cum ar fi Islanda, unde, datorită construcției stadioanelor, fotbalul a devenit un gen de sport național, iar selecționata țării a obținut rezultate impresionante la campionatele europene și mondiale Despre aceasta
Cristiano Ronaldo nu la uitat pe Zinedine Zidane
13 aug. 2019,, 20:30  
Cristiano Ronaldo nu l-a uitat pe Zinedine ZidaneÎncrederea de care are nevoie un jucător nu depinde numai de el. Depinde de asemenea și de oamenii din jurul lui, jucători, antrenor. Trebuie să simți că ești o parte importantă din grup, iar Zidane m-a făcut să mă simt special. Eram același jucător, dar m-a ajutat mult, îl prețuiesc mult. Eram deja un fan
Circulaţie restricţionată miercuri în zona stadionului Beşiktaş
13 aug. 2019,, 19:30  
Circulaţie restricţionată, miercuri, în zona stadionului BeşiktaşCei care călătoresc în Turcia sînte anteționați că miercuri va avea loc la Istanbul, pe stadionul Beşiktaş, Vodafone Park, Supercupa Europei la fotbal, ocazie cu care circulaţia autovehiculelor şi a persoanelor va fi restrictionată în zona stadionului.enţionare MAE pentru Istanbul: Circulaţie restricţionată,
Stadionul central din Glodeni a fost reconstruit
13 aug. 2019,, 17:10  
Stadionul central din Glodeni a fost reconstruitÎn orașul Glodeni a fost reconstruit stadionul central. Complexul sportiv are o capacitate de 1450 locuri și va găzdui meciurile de acasă ale echipei de seniori Grănicerul Glodeni, care evoluează în Divizia A, precum și jocurile cu participarea sutelor de copii și juniori din cadrul clubului. De asemenea, fot
Tottenham face cel mai scump transfer din istoria clubului
7 aug. 2019,, 22:00  
Tottenham face cel mai scump transfer din istoria clubului Echipa engleză de fotbal Tottenham Hotspur, finalista ediţiei trecute a Ligii Campionilor, a ajuns la un acord cu clubul italian Juventus Torino pentru transferul internaţionalului argentinian Paulo Dybala la gruparea din Premier League, în schimbul sumei de 70 milioane euro, anunţă Sky Sports. Tottenham urme
A fost anunțat obiectivul echipei naționale de fotbal în următoarele 6 meciuri
5 aug. 2019,, 18:50  
A fost anunțat obiectivul echipei naționale de fotbal în următoarele 6 meciuriPreședintele Federației Moldovenești de Fotbal, Leonid Oleinicenco, a făcut public luni, 5 august, într-o conferință de presă, obiectivul echipei naționale în ultimele șase meciuri din preliminariile Campionatului European 2020, relatează MOLDPRES. ”Sarcina trasată în fața antrenorului interimar al echipei na
Conferință de presă organizată de Federația Moldovenească de Fotbal LIVE
5 aug. 2019,, 10:50  
Conferință de presă organizată de Federația Moldovenească de Fotbal (LIVE)Conferință de presă organizată de Federația Moldovenească de Fotbal pentru prezentarea noului antrenor interimar al Echipei Naționale a Moldovei
Suspendare drastică primită de Messi după un scandal
3 aug. 2019,, 16:00  
Suspendare drastică primită de Messi după un scandal Atacantul argentinian Lionel Messi a fost suspendat trei luni, după ce i-a acuzat de corupţie pe conducătorii Confederaţiei Sud-americane de Fotbal (Conmebol), la Copa America, informează BBC. Totodată, Messi a fost amendat de Conmebol cu 50.000 de dolari (45.000 de euro). Vedeta Barcelonei poate face apel
Regulile de joc în toate competițiile fotbalistice din Moldova schimbate
31 iul. 2019,, 18:40  
Regulile de joc în toate competițiile fotbalistice din Moldova, schimbateÎn toate competițiile fotbalistice de pe teritoriul Moldovei vor fi introduse mai multe schimbări făcute de International Football Association Board (IFAB) în Regulile Jocului pentru anii 2019/2020. Schimbările vor intra în vigoare de la data de 1 august. În cadrul celei de-a 133-a ședințe anuale de la începu
A fost numită cea mai scumpă echipă sportivă din lume
23 iul. 2019,, 20:30  
A fost numită cea mai scumpă echipă sportivă din lumeRevista Forbes a publicat un rating al celor mai valoroase echipe sportive din lume. Cea mai scumpă echipă a devenit Dallas Cowboys, care face parte din Liga Națională de Fotbal (LNF). Forbes estimează costul francizei la 5 miliarde de dolari. Profitul operațional al clubului este estimat la 365 milioane
Înfrîngeri consecutive pentru echipele moldoveneşti de fotbal
19 iul. 2019,, 14:20  
Înfrîngeri consecutive pentru echipele moldoveneşti de fotbalToate echipele moldovenești au fost eliminate joi, 18 iulie, în primul tur al turneelor intercluburi europene la fotbal. Formația Milsami Orhei a suferit eșec în meciuri retur de la Orhei din cadrul Ligii Europa disputat cu FCSB (București, România) cu scorul 1-2. În tur, aceasta a cedat cu 0-2. Speranța Nis
Moldoveanul Vitalie Damașcan împrumutat de FC Torino la Fortuna Sittard
17 iul. 2019,, 18:10  
Moldoveanul Vitalie Damașcan, împrumutat de FC Torino la Fortuna SittardInternaționalul moldovean Vitalie Damașcan, sub contract cu clubul italian FC Torino, merge în căutarea experienței de Joc în campionatul olandez de fotbal. Tînărul atacant de 20 de ani a fost împrumutat de FC Torino la Fortuna Sittard pentru un sezon. La noua formație, Damașcan va fi coechipier cu un alt
Internaţionalul moldovean Oleg Reabciuc rămîne la Paços de Ferreira
14 iul. 2019,, 15:30  
Internaţionalul moldovean Oleg Reabciuc rămîne la Paços de FerreiraInternaţionalul moldovean Oleg Reabciuc îşi va continua cariera la Paços de Ferreira. Fundaşul lateral-stînga a fost transferat de la FC Porto, unde a jucat la echipa a doua a clubului, şi a semnat un contract pe 4 ani cu formația nou-promovată în prima divizie valorică a fotbalului portughez. În videoclipul
Brazilia a cîştigat Copa America pentru a noua oară
8 iul. 2019,, 13:20  
Brazilia a cîştigat Copa America pentru a noua oarăSelecţionata de fotbal a Braziliei a cîştigat pentru a noua oară în istoria sa Copa America, campionatul pe naţiuni al Americii de Sud, în finala căruia a învins cu scorul de 3-1 (2-1) reprezentativa statului Peru, duminică, pe legendarul stadion Maracana din Rio de Janeiro, în faţa a aproximativ 70.000 de sp
Buffon sa întors tot ca jucător la Juventus după un an la PSG
4 iul. 2019,, 22:30  
Buffon s-a întors tot ca jucător la Juventus, după un an la PSGGianluigi Buffon, legendarul portar italian, s-a întors la Juventus, tot ca jucător. El a plecat de la torinezi vara trecută (după 17 ani în tricoul alb-negru), la PSG, unde a stat, iată, numai un an. Gianluigi Buffon, la 41 de ani, va juca din nou pentru Juventus. Se pare că acum va fi a doua variantă de
Gestul unui arbitru a stîrnit hohote celor care urmăreau meciul VIDEO
4 iul. 2019,, 01:03  
Gestul unui arbitru a stîrnit hohote celor care urmăreau meciul (VIDEO)Fernanda Colombo este considerată drept una dintre cele mai superbe arbitre din lume, care are și un simț al umorului bine dezvoltat. Recent, aceasta a reușit să aducă zîmbete pe fețele tuturor celor prezenți la un meci de fotbal. Una dintre cele mai amuzante faze din sport în acest an s-a petrecut pe tere
Neymar amenință că nu se mai prezintă la PSG
27 iun. 2019,, 19:30  
Neymar amenință că nu se mai prezintă la PSGNeymar (27 de ani) este pregătit să rateze pre-sezonul lui PSG, dacă transferul lui la Barcelona nu va fi realizat pînă atunci, potrivit presei din Spania. Brazilianul le-a spus în nenumărate rînduri oficialilor parizieni că nu vrea să mai continue la PSG și că dorește să se întoarcă la fosta lui echipă. Chia
Echipele de fotbal din Moldova șiau aflat adversarii din primul tur al Ligii Europei
18 iun. 2019,, 17:43  
Echipele de fotbal din Moldova și-au aflat adversarii din primul tur al Ligii EuropeiEchipele de fotbal din Moldova și-au aflat adversarele din cadrul UEFA Europa League. Țara noastră va fi reprezentată în acest sezon al Ligii Europei de trei echipe Milsami Orhei, Speranța Nisporeni și Petrocub Hîncești. În cadrul primului tur de calificare a Ligii Europei echipa Speranța Nisporeni va juca
TOP 20 cele mai valoroase cluburi de fotbal din lume
30 mai. 2019,, 14:30  
TOP 20 cele mai valoroase cluburi de fotbal din lumeReal Madrid a detronat-o pe Manchester United în clasamentul celor mai valoroase cluburi de fotbal din lume, dat publicităţii anual de prestigioasa revistă economică americană Forbes, informează Reuters. Clubul madrilen, care a cîştigat ultimele trei ediţii ale Ligii Campionilor, este evaluat la 4,24 miliarde
Astăzi se joacă finala Europa League
29 mai. 2019,, 09:20  
Astăzi se joacă finala Europa LeagueEchipele engleze Chelsea şi Arsenal se vor înfrunta în finala Europa League la fotbal, miercuri, de la ora 22:00 (ora Moldovei), la Baku, la circa 4.600 km de casă, deşi cele două cluburi londoneze sînt despărţite de doar 12 km. Două echipe din aceeaşi ţară se întîlnesc în finala Europa League pentru a treia
Cine este noul căpitan al Braziliei în locul lui Neymar
28 mai. 2019,, 22:30  
Cine este noul căpitan al Braziliei, în locul lui NeymarSelecţionerul echipei de fotbal a Braziliei, Tite, i-a retras banderola de căpitan atacantului-vedetă Neymar şi a încredinţat-o experimentatului fundaş Dani Alves, colegul acestuia de la campioana Franţei, Paris Saint-Germain, cu trei săptămîni înaintea startului turneului Copa America 2019. "Decizia i-a fost
Tribune noi la Stadionul Central din Ungheni
28 mai. 2019,, 17:50  
Tribune noi la Stadionul Central din UngheniModernizarea Stadionului Central din Ungheni continuă. De această dată, cu implicarea membrilor Organizației Tinerilor Lideri și Antreprenori – JCI Ungheni. Grație proiectului ”Mod sănătos de viață pentru ungheneni”, implementat de aceștia, la Stadionul Central vor fi instalate cinci tribune mobile cu peste 1
Salariul uriaș pe care îl vrea Neymar de la Real
27 mai. 2019,, 22:30  
Salariul uriaș pe care îl vrea Neymar de la RealNeymar (27 de ani) are doi ani de cînd evoluează pentru PSG, însă pare că nu-și găsește liniștea la campioana Franței. Urmărit de accidentări și implicat în diverse controverse, care i-au adus suspendări importante, starul brazilian este pe lista celor de la Real Madrid. Deși transferul pe Bernabeu părea la u
Naționala Moldovei se pregătește de meciul cu Andorra
27 mai. 2019,, 14:30  
Naționala Moldovei se pregătește de meciul cu AndorraEchipa naţională a Moldovei întîlnește Andorra într-un meci promițător, care se va desfășura pe 8 iunie, ora 19:00, pe Stadionul Zimbru. Moldova va încerca să obțină primele puncte din actualele preliminarii, după meciurile cu Franța și Turcia. În 4 meciuri precedente cu Andorra, țara noastră a obținut trei
Alexei Coşelev numit cel mai bun jucător al sezonului
22 mai. 2019,, 12:40  
Alexei Coşelev, numit cel mai bun jucător al sezonului Portarul moldovean Alexei Coşelev a fost desemnat de suporterii grupării olandeze Fortuna Sittard cel mai bun jucător al sezonului recent încheiat. Goalkeeper-ul în vîrstă de 25 de ani a jucat în toate cele 34 de meciuri din campionat şi în 2 partide din cupă, iar în 5 dintre ele nu a încasat gol. Coşelev s
Echipa de fotbal din Moldova care se bucură de al 7lea meci fără înfrîngere
21 mai. 2019,, 18:40  
Echipa de fotbal din Moldova care se bucură de al 7-lea meci fără înfrîngerePetrocub Hîncești a înregistrat ieri al șaptelea meci fără înfrîngere în actuala ediție a campionatul național de fotbal, relatează MOLDPRES. În etapa a 10-ea a turneului, echipa a încheiat la egalitate (1-1) partida disputată pe teren propriu, pe un timp nefavorabil, ploios, cu Milsami Orhei. Golurile au fos
Griezmann anunță oficial că pleacă de la Atletico Madrid
15 mai. 2019,, 19:30  
Griezmann anunță oficial că pleacă de la Atletico MadridSosit la Atletico Madrid în 2014, campionul mondial francez Antoine Griezmann a anunţat, marţi, că va părăsi gruparea madrilenă la finalul sezonului. "Mulţumesc pentru tot. Aici am petrecut cinci ani incredibili, este momentul pentru noi provocări. Mereu o să fiţi în sufletul meu", a spus Griezmann într-un me
PSG vrea să cumpere trei jucători de la Real Madrid
15 mai. 2019,, 12:30  
PSG vrea să cumpere trei jucători de la Real MadridCotidianul Le Parisien scrie că Paris Saint Germain monitorizează atent situaţia plecărilor de la Real Madrid. Directorul sportiv al PSG-ului ar fi interesat de trei dintre jucătorii la care Zidane este dispus să renunţe. Sursa citată notează că PSG este dispusă să plătească peste 200 de milioane de euro pent
Sărbătoarea sportului sa transformat dintro dată întrun show cu pumni VIDEO
14 mai. 2019,, 00:33  
Sărbătoarea sportului s-a transformat dintr-o dată într-un show cu pumni (VIDEO)În Argentina, fotbalul e mai mult decît o religie. E și obiectul celor mai aprinse scandaluri. Un meci dintr-o ligă inferioară (Sporting Victoria San Luis – Peñarol San Juan) a fost scena unui conflict de proporții. Primul scandal a apărut după ce arbitrul a eliminat un jucător al gazdelor, Walter Quevedo. Co
Anunțul lui Neymar după ultimul meci jucat în acest sezon
13 mai. 2019,, 21:00  
Anunțul lui Neymar, după ultimul meci jucat în acest sezonPresa internaţională a scris insistent despre o revenire a lui Neymar în Spania, cel mai probabil la Real Madrid, dar brazilianul a pus capăt zvonurilor prin intermediul contului oficial de Instagram. Atacantul lui Paris St. Germain a lăsat de înţeles că va continua în Ligue 1, în ciuda speculaţiilor din ulti
Divizia Naţională de fotbal Un singur gol în 2 meciuri
12 mai. 2019,, 12:45  
Divizia Naţională de fotbal: Un singur gol în 2 meciuriÎn etapa a noua a Diviziei Naţionale de fotbal a Moldovei au avut loc ieri două partide. Fotbalul a fost sărăcăcios în goluri, dovadă rezultatele înregistrate: Milsami Orhei - Codru Lozova 0-0 Dinamo Auto - Petrocub Hînceşti 0-1 Astăzi au loc celelalte două meciuri, după următorul program: FC Sf. Gheorghe -
Un fotbalist a lansat mingea în capul unei jurnaliste
10 mai. 2019,, 16:00  
Un fotbalist a lansat mingea în capul unei jurnaliste Unul dintre jucători, înainte de meciul semifinalei Ligii Europei dintre Valencia și Arsenal, a lansat mingea direct în capul jurnalistei spaniole de la canalul TV Gol, Monica Benavent. Videoclipul a fost publicat de Marca. Benavent făcea un raportaj de pe stadionul Mestalla, unde se juca meciul. Dintr-
Sheriff Tiraspol a ajuns în finala Cupei Moldovei
8 mai. 2019,, 12:30  
Sheriff Tiraspol a ajuns în finala Cupei MoldoveiSheriff Tiraspol s-a calificat în finala Cupei Moldovei, trofeu pe care l-a cucerit de 9 ori pînă acum. "Viespile" au remizat în deplasare, scor 0-0 cu Milsami Orhei în manşa secundă a semifinalelor. Tiraspolenii, care cîștigaseră în tur cu 2-0, au ratat cîteva ocazii bune de gol în partida de aseară. Milsami
Manchester City la un pas de a fi campioană a Angliei
7 mai. 2019,, 13:30  
Manchester City, la un pas de a fi campioană a AnglieiEchipa de fotbal Manchester City a învins pe teren propriu, cu scorul de 1-0, formaţia Leicester City, în ultimul meci al celei de-a 37-a etape (penultima) din Premier League, şi mai are nevoie de o singură victorie pentru a-şi păstra titlul de campioană a Angliei. Elevii antrenorului Pep Guardiola s-au impus
Ronaldo explică refuzul de a juca pentru Barcelona
4 mai. 2019,, 16:45  
Ronaldo explică refuzul de a juca pentru ”Barcelona”Cristiano Ronaldo (34 de ani) a fost întrebat dacă i-ar plăcea să se mute în Barcelona la finalul carierei. Portughezul a „driblat” cu un răspuns elegant. A mai apărut un fragment din interviul acordat de Cristiano Ronaldo pentru revista ICON, care va apărea duminică împreună cu jurnalul spaniol El País. Ulti
Un fotbalist moldovean a devenit cel mai bun fundaș din Liga Turciei din acest sezon
4 mai. 2019,, 10:45  
Un fotbalist moldovean a devenit cel mai bun fundaș din Liga Turciei din acest sezonRecent, Federația de Fotbal a Turciei a desfășurat ceremonia de premiere a celor mai buni fotbaliști ai Super Lig 2018/2019, transmite Noi.md cu referire la moldfootbal.md. Printre premianți a fost și fotbalistul moldovean, Alexandru Epureanu, fundaș al echipei Istanbul Başakşehir F.K. Fotbalistul a cîștigat
Messi ajuns la cota 600 la fix 14 ani de la primul său gol pentru Barcelona
2 mai. 2019,, 19:30  
Messi ajuns la cota 600, la fix 14 ani de la primul său gol pentru BarcelonaLionel Messi a marcat golul cu număr 600 pentru FC Barcelona, în partida cu Liverpool. Argentinianul a declarat că soarta semifinalei nu este tranșată. FC Barcelona a demolat-o pe Liverpool, scor 3-0, în prima manșă a semifinalelor Ligii Campionilor, Lionel Messi a reușit „o dublă”. Superstarul argentinian a
Neymar ia spus lui Marcelo că vrea la Real Madrid sezonul viitor
30 apr. 2019,, 18:26  
Neymar i-a spus lui Marcelo că vrea la Real Madrid sezonul viitorÎn emisiunea TV El Chiringuito s-a anunţat că Neymar chiar vrea să ajungă la Real Madrid încă din sezonul viitor. Este cea mai bună veste primită de fanii deţinătoarei Ligii Campionilor, echipă care traversează un sezon de coşmar, în care a ratat absolut toate obiectivele. Informaţia a fost dezvăluită într
Sheriff a suferit a doua înfrîngere a stagiunii
27 apr. 2019,, 14:45  
Sheriff a suferit a doua înfrîngere a stagiuniiPetrocub a învins-o pe Sheriff cu 1-0, în derby-ul etapei a 7-a din Divizia Națională. Singurul gol a fost marcat de Dan Taras în minutul 71, transmite IPN. Grație acestei victorii, Petrocub a urcat pe locul 5 în clasament. „Astzi am văzut o echipă care știe pentru ce se bate. Sper să o ținem tot așa”, a decl
Ce tip de șampanie va primi cîştigătoarea Cupei Angliei
25 apr. 2019,, 20:31  
Ce tip de șampanie va primi cîştigătoarea Cupei AnglieiFederaţia engleză de fotbal (FA) a anunţat miercuri că nu va mai oferi celebra sticlă de şampanie pentru cîştigătoarea Cupei Angliei, locul acestui premiu urmînd să fie luat de o şampanie fără alcool. ''Începînd din acest an, în toate competiţiile care au loc sub egida FA se va oferi o şampanie non-alcooli
Lazio Roma sa calificat în finala Cupei Italiei
25 apr. 2019,, 14:40  
Lazio Roma s-a calificat în finala Cupei ItalieiLazio Roma, echipa fundaşului romîn Ştefan Radu, s-a calificat în finala Cupei Italiei la fotbal, învingînd în deplasare, cu scorul de 1-0, formaţia AC Milan, miercuri seara, în manşa secundă a semifinalelor competiţiei. Oaspeţii au marcat golul victoriei în repriza secundă, prin argentinianul Joaquin Correa
Lyon învingătoare în campionatul Franţei
20 apr. 2019,, 18:00  
Lyon, învingătoare în campionatul FranţeiOlympique Lyon a învins-o cu 2-1 acasă pe Angers, vineri, în etapa a 33-a a campionatului de fotbal al Franţei, şi a pus capăt unei serii de trei înfrîngeri, două dintre acestea în Ligue 1. Memphis Depay (minutul 14) şi Martin Terrier (39) au punctat pentru Lyon, care şi-a consolidat poziţia a treia. Anger
Aventura a doi fani portughezi care au ajuns în alt oraș Frankfurt
20 apr. 2019,, 05:01  
Aventura a doi fani portughezi care au ajuns în alt oraș FrankfurtDoi suporteri ai echipei de fotbal Benfica Lisabona au ajuns din greşeală la Frankfurt pe Oder în loc de Frankfurt pe Main, unde avea loc meciul dintre formaţia portugheză şi echipa germană Eintracht Frankfurt, în sferturile Europa League. ''Am ajuns la Frankfurt'', au anunţat pe reţelele sociale cei doi fani
Pele a fost externat din spital
16 apr. 2019,, 14:50  
Pele a fost externat din spitalFostul mare fotbalist brazilian, Pele, a părăsit luni spitalul din Sao Paulo unde a suferit o intervenţie pentru eliminarea unui calcul renal, în urmă cu două zile, a anunţat clinica, potrivit AFP. ''Pacientul Edson Arantes do Nascimento a părăsit spitalul în această dimineaţă'', a anunţat, simplu, la început
Echipa Speranța Nisporeni a urcat pe locul trei în clasament
14 apr. 2019,, 12:14  
Echipa Speranța Nisporeni a urcat pe locul trei în clasamentEchipa Speranța Nisporeni a acces pe locul trei în clasamentul campionatului național de fotbal după victoria repurtată ieri în etapa a cincea a turneului. Ea a învins-o, în deplasare, cu scorul 3-0, pe Dinamo-Auto Tiraspol. Golurile au fost marcate de Iurcu (17), Chelari (41), Ambassa (82). ”Am jucat strict
Liga Campionilor FC Barcelona a învinso pe Manchester United
11 apr. 2019,, 11:10  
Liga Campionilor: FC Barcelona a învins-o pe Manchester UnitedFC Barcelona a învins-o pe Manchester United cu scorul de 1-0 (1-0), miercuri seara, pe ''Old Trafford'', în prima manşă din sferturile de finală ale Ligii Campionilor la fotbal. Soarta partidei a fost decisă de autogolul lui Luke Shaw (12), la mingea trimisă cu capul de Luis Suarez, la centrarea lui Leo Mess
Explicația atacantului lui PSG pentru una dintre cele mai mari ratări VIDEO
8 apr. 2019,, 19:45  
Explicația atacantului lui PSG pentru una dintre cele mai mari ratări (VIDEO)Eric Choupo-Moting (30 de ani) a oferit ratarea anului în fotbalul mondial. În minutul 28 al partidei dintre PSG și Strasbourg, la scorul de 1-1, fotbalistul gazdelor a primit o minge șutată către poartă de coechipierul său, Nkunku, și deviată de portarul oaspeților. Singur, cu poarta goală, Choupo-Moti
Fotbal
Cutremure stiri: 502