Noutăţi

Inchisoare

Fugarii moldoveni șiar putea ispăși pedepsele în țările unde se ascund
22 iun. 2022,, 12:15  
Fugarii moldoveni și-ar putea ispăși pedepsele în țările unde se ascundPoliticienii și oligarhii fugari ai R. Moldova și-ar putea ispăși pedepsele în țările unde se „refugiază”. Despre aceasta a anunțat președintele Parlamentului, Igor Grosu, în cadrul emisiunii ”Freedom”, transmite Noi.md cu referire la Știri.md. „Sînt indivizi pe care îi cunoaștem, care nu pot fi condamn
Raport CNA În anul 2021 63 de persoane au ajuns după gratii pentru acte de corupție
17 mai. 2022,, 13:30  
Raport CNA: În anul 2021, 63 de persoane au ajuns după gratii pentru acte de corupțieÎn anul 2021, în R.Moldova a fost înregistrată cea mai mică rată de condamnare a persoanelor care au comis fapte de corupție și conexe, precum şi cele mai multe achitări din ultimii 7 ani. Datele CNA pentru anul precedent arată că pedeapsa cu închisoarea a fost dispusă în 165 de cazuri, sau peste 71% din c
În penitenciarele din țară vor putea fi create comunități terapeutice
5 mai. 2022,, 11:29  
În penitenciarele din țară vor putea fi create comunități terapeuticeÎn penitenciarele din țară vor fi implementate măsuri pentru prevenirea și combaterea consumului de droguri. Un proiect de lege, care prevede acest lucru, a fost adoptat de deputați, în cadrul ședinței plenare de astăzi. Inițiativa legislativă are scopul de a crea cadrul juridic național, care ar permit
Un angajat al Penitenciarului nr 2 prins beat la volan Ce spune INSP
21 apr. 2022,, 16:15  
Un angajat al Penitenciarului nr. 2, prins beat la volan: Ce spune INSPContactată de Știri.md, ofițerul de presă al INSP, Silvia Vetcu, ne-a spus că incidentul a avut loc în această dimineață în jurul orei 07:45. „În orașul Lipcani a fost stopat automobilul de model Volkswagen condus de un bărbat de 28 de ani. Fiind supus testului alcoolscopic, rezultatul final a arătat că bă
Percheziții în celulele deținuților de la Penitenciarul nr6Soroca
21 apr. 2022,, 13:30  
Percheziții în celulele deținuților de la Penitenciarul nr.6-SorocaAngajații Administrației Naționale a Penitenciarelor, Detașamentului cu Destinație Specială „Pantera”, cu suportul angajaților din Penitenciarul nr.6-Soroca, au efectuat astăzi percheziții inopinate în Penitenciarul nr.6-Soroca, unde au depistat și ridicat, din diferite ascunzișuri, mai multe obiecte interzis
Proiect Amenzi sau închisoare pentru cei care nu execută dispozițiile CSE
7 apr. 2022,, 12:40  
Proiect: Amenzi sau închisoare pentru cei care nu execută dispozițiile CSENeexecutarea dispozițiilor Comisiei pentru Situații Excepționale (CSE) a Republicii Moldova ar putea fi pedepsită cu amenzi de pînă la 350.000 lei sau cu închisoare pe un termen de cinci ani. Deputații au înregistrat în Parlament un proiect de lege care prevede modificarea și completarea Codului penal. Ini
Ministerul Justiției propune îmbunătățirea mecanismului compensator pentru condițiile de detenție
17 mar. 2022,, 16:00  
Ministerul Justiției propune îmbunătățirea mecanismului compensator pentru condițiile de detențieMecanismul compensator privind condițiile de detenție în privința deținuților va fi perfecționat. În acest sens, Ministerul Justiției a elaborat și consultat public un proiect de lege de modificare a Codului de procedură penală, pentru a înlătura neclaritățile și a asigura astfel aplicarea uniformă a cadru
Washingtonul invită la Guantanamo o expertă a ONU în domeniul drepturilor omului
16 mar. 2022,, 21:00  
Washingtonul invită la Guantanamo o expertă a ONU în domeniul drepturilor omuluiFionnuala Ni Aolain, raportor special pentru promovarea şi protecţia drepturilor omului în combaterea terorismului în cadrul Consiliului ONU pentru Drepturile Omului de la Geneva, a anunţat marţi că a primit o "invitaţie preliminară" din partea Washingtonului pentru a vizita centrul de detenţie de la Guantana
Procuratura Generală Un bărbat a fost condamnat la 12 ani de închisoare
9 mar. 2022,, 18:15  
Procuratura Generală: Un bărbat a fost condamnat la 12 ani de închisoarePrin sentința Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani din 01 martie 2022, un bărbat în vîrstă de 36 ani, a fost condamnat la 12 ani de închisoare, cu ispășirea pedepsei în penitenciar de tip închis, pentru vătămarea intenționată gravă a integrității corporale sau a sănătății, care au provocat decesul victimei
Locuitorii regiunii transnistrene care se vor adresa Procuraturii din Moldova și CEDO ar putea face pușcărie
21 feb. 2022,, 08:30  
Locuitorii regiunii transnistrene, care se vor adresa Procuraturii din Moldova și CEDO, ar putea face pușcărieÎn regiunea transnistreană a fost elaborat un proiect de modificare și completare a Codului Penal local, conform căruia persoana care se adresează Procuraturii Republicii Moldova sau Curții Europene pentru Drepturile Omului, poate fi urmărită penal și condamnată la detenție pe un termen de la trei la șapte an
Doi foști deținuți prinși în timp ce trimiteau pachete în penitenciar
19 feb. 2022,, 12:45  
Doi foști deținuți, prinși în timp ce trimiteau pachete în penitenciarAngajații Penitenciarului nr.18 Brănești și ofițerii de investigație ai Inspectoratului de Poliție Orhei au organizat o verificare inopinată a adiacentului penitenciarului, în urma căreia au fost reținute două persoane care au aruncat peste gardul de protecție al penitenciarului două pachete suspecte. Cei
O femeie riscă pînă la 2 ani de închisoare după ce la jefuit pe propriul soț
4 feb. 2022,, 16:30  
O femeie riscă pînă la 2 ani de închisoare după ce l-a jefuit pe propriul soțO femeie riscă pînă la 2 ani de închisoare după ce a furat zeci de mii de lei de la propriul soț. Cazul a avut loc la sfîrșitul anului 2021. Potrivit informațiilor prezentate, în decembrie anul trecut un bărbat de 66 de ani a apelat la Poliție după ce a depistat că din safeu au dispărut bani și acte person
Complicele cămătarului de la CNA în arest preventiv Va sta o lună după gratii
3 feb. 2022,, 22:30  
Complicele „cămătarului” de la CNA, în arest preventiv: Va sta o lună după gratiiProcuratura Anticorupție anunță că, ieri, magistrații Curții de Apel Chișinău au admis recursul procurorului anticorupție și au dispus aplicarea măsurii preventive sub formă de arest preventiv, pentru un termen de 30 de zile, în privința unui complice al șefului suspendat al Direcției Urmărire Penală a Centru
Doi ucraineni condamnați pentru vînzare de droguri în Chișinău
19 ian. 2022,, 12:15  
Doi ucraineni, condamnați pentru vînzare de droguri în ChișinăuDoi ucraineni, un bărbat și o femeie, urmează a fi expulzați din Republica Moldova, după ce au fost condamnați pentru vînzare de droguri. Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale le-a demonstrat vinovăția învinuiților. Prin urmare, instanța de judecată i-a condamnat pe aceștia
Un fost procuror din Glodeni a fost condamnat la doi ani de închisoare
14 ian. 2022,, 17:36  
Un fost procuror din Glodeni a fost condamnat la doi ani de închisoareUn fost procuror din cadrul Procuraturii raionului Glodeni a fost condamnat la doi ani și două luni de închisoare cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis, cu privarea de dreptul de a ocupa funcția de procuror pe un termen de 10 ani. Sentința a fost dată de către Judecătoria Drochia sediul Glod
Percheziții inopinate în Penitenciarul nr 15 Cricova Bunurile găsite
12 ian. 2022,, 15:01  
Percheziții inopinate în Penitenciarul nr. 15 - Cricova: Bunurile găsitePercheziții inopinate la Penitenciarul nr. 15 - Cricova. Angajații Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP) au acționat în baza unei informații operative. Operațiunea s-a desfășurat într-un singur sector de locuit, transmite Noi.md cu referire la Știri.md. În urma perchezițiilor efectuate au fos
Djokovic ar fi fost prins cu minciuna Sportivul riscă să ajungă la închisoare
11 ian. 2022,, 12:00  
Djokovic ar fi fost prins cu minciuna. Sportivul riscă să ajungă la închisoareLiderul mondial riscă în continuare să fie expulzat de la Melbourne, chiar dacă a cîștigat în instanță apelul depus împotriva deciziei de anulare a vizei sale. Ministerul pentru Imigrări din Australia a transmis că are toate prerogativele pentru a-i anula din nou viza de călătorie a lui Novak Djokovic. O d
Danemarca va trimite deținuți în Kosovo în închisori închiriate
22 dec. 2021,, 20:30  
Danemarca va trimite deținuți în Kosovo, în închisori închiriate Țările mai dezvoltate plătesc celor mai sărace pentru a plasa închisori pe teritoriile lor. Sună ca subiectul unui film de la Hollywood, dar aceasta este deja realitate. Danemarca a convenit cu Kosovo să închirieze în această țară balcanică 300 de celule de închisoare. Danezii încearcă în acest fel să evite a
Grup infracțional dirijat de un deținut deconspirat
17 dec. 2021,, 13:35  
Grup infracțional dirijat de un deținut – deconspiratSub supravegherea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) oamenii legii au deconspirat activitatea unui grup infracțional, dirijat de către un deținut al Penitenciarului nr.17 din Rezina, bănuit de comiterea infracțiunilor de șantaj. Deconspirarea faptelor membri
Reporteri Fără Frontiere Record de jurnalişti aflaţi în detenţie
17 dec. 2021,, 00:00  
Reporteri Fără Frontiere: Record de jurnalişti aflaţi în detenţieUn număr record de 488 de profesionişti din domeniul mass-media se află la închisoare în întreaga lume, deplînge organizaţia Reporteri Fără Frontiere (RSF) în bilanţul său anual, care contabilizează totodată un număr de 46 de jurnalişti ucişi, cel mai mic din ultimii 20 de ani, informează AFP. "Niciodată d
Primele declarații ale Nataliei Ursachi după eliberarea din închisoare
15 dec. 2021,, 07:56  
Primele declarații ale Nataliei Ursachi, după eliberarea din închisoareNatalia Ursachi, femeia cu cinci copii, condamnată pentru escrocherie, a fost grațiată, printr-o decizie luată de șefa statului. Iar acum cîteva ore, a fost eliberată din închisoare. În capitală, ea a fost întîmpinată de părinții ei, care au izbucnit în lacrimi cînd au văzut-o liberă. Într-un interviu pent
Au fost desemnați cîștigătorii trei penitenciare din R Moldova au o nouă conducere
13 dec. 2021,, 13:15  
Au fost desemnați cîștigătorii: trei penitenciare din R. Moldova au o nouă conducereTrei penitenciare din R. Moldova au o nouă conducere. Este vorba despre penitenciarele Leova, Bender și Rusca. Directorii celor trei instituții penitenciare au fost desemnați în urma concursului organizat de Ministerul Justiției. Candidații care au acumulat cel mai mare punctaj au fost desemnați cîștigător
În ce condiții își ispășește pedeapsa Carina Țurcan întro colonie din Altai
7 dec. 2021,, 15:45  
În ce condiții își ispășește pedeapsa Carina Țurcan într-o colonie din AltaiFostul manager de top al Inter RAO Carina Țurcan, care își ispășește pedeapsa în colonia pentru femei nr. 6 din Șipunovo, ținutul Altai, Rusia, nu a depus încă plîngeri la ombudsmanul regional. Acest lucru a fost relatat în cadrul unei conferințe de presă din 7 decembrie de Avocatul Poporului pentru drepturil
Percheziții inopinate în Penitenciarul nr 6Soroca Ce au găsit polițiștii
4 dec. 2021,, 11:14  
Percheziții inopinate în Penitenciarul nr. 6-Soroca. Ce au găsit polițiștiiDetașamentul mixt centru, DDS „Pantera” și angajații ANP, au fost efectuate percheziții inopinate în Penitenciarul nr.6 din Soroca pentru a stopa ilegalitățile în instituțiile penitenciare. În urma percheziţiilor efectuate au fost depistate şi ridicate 49 obiecte spongioase, 3 telefoane mobile 13 încărcăto
La ce visează tinerii din Penitenciarul pentru minori din Goian
27 noi. 2021,, 13:13  
La ce visează tinerii din Penitenciarul pentru minori din Goian„O greșeală a făcut ca lumea mea să fie înconjurată de un gard cu sârmă ghimpată... nu credeam să am vreo șansă. Nici n-am apucat să-mi trăiesc viața și deja vedeam cum mi-o pierd” – așa începe documentarul „Educația după gratii”, o producție cinematografică care pune în lumină procesul de instruire a minoril
Tinerii din spatele gratiilor au o șansă la o viață mai bună
25 noi. 2021,, 15:00  
Tinerii din spatele gratiilor au o șansă la o viață mai bunăPentru prima dată în Republica Moldova, tinerii care își ispășesc pedeapsa la Penitenciarul nr. 10 din Goian pot învăța o meserie. Aceștia beneficiază de cursuri de instruire profesională și, după absolvirea acestora, ei se pot angaja în calitate de frizeri, bucătari, cizmari, operatori IT, tencuitori sau ele
Condamnata Carina Țurcan a fost transportată întro colonie din Ținutul Altai
24 noi. 2021,, 09:11  
Condamnata Carina Țurcan a fost transportată într-o colonie din Ținutul AltaiCarina Țurcan, fost top-manager al Inter RAO, condamnată pentru spionaj, a fost dusă în Colonia IK-6 din localitatea Șipunovo din Ținutul Altai. Despre acest lucru a anunțat pentru TASS avocatul ei, Anna Stavițkaia, transmite Noi.md. "Țurcan a fost dusă cu trenul prin mai mult de jumătate din țară. Etapa a
Avocatul lui Saakașvili spune că politicianul este chinuit în închisoare
23 noi. 2021,, 11:15  
Avocatul lui Saakașvili spune că politicianul este chinuit în închisoareFostul lider al Georgiei, Mihail Saakașvili, a devenit victima „chinurilor și tratamentului inuman” în închisoarea Gldani. Acest lucru a fost declarat luni, 22 noiembrie, de avocatul politicianului Dmitri Sadzaglișvili. Potrivit acestuia, în țările dezvoltate, oamenilor precum Saakașvili li se oferă posibilit
Percheziții matinale în închisorile din țară
23 noi. 2021,, 07:52  
Percheziții matinale în închisorile din țarăAngajații Inspectoratului Național de Investigații, Direcției Generale Urmărire Penală, cu suportul BPDS “Fulger”, sub conducerea PCCOCS și în conlucrare cu angajații ANP au descins percheziții în această dimineață. Potrivit informației perchezițiile sînt efectuate concomitent în mai multe penitenciare din
Fiica fostului primar de Durlești Diana Crudu a primit 20 de zile de arest în izolator
19 noi. 2021,, 17:24  
Fiica fostului primar de Durlești, Diana Crudu, a primit 20 de zile de arest în izolatorFiica fostului primar de Durlești, Diana Crudu, a primit 20 de zile de arest în izolator, după ce în această dimineață Centrul Național Anticorupție (CNA) a anunțat că mai mulți foști funcționari din cadrul Primăriei Durlești sînt cercetați penal de ofițerii CNA și procurorii anticorupție într-un dosar de abu
Cazul Nataliei Ursachi între grațiere și pedeapsă
17 noi. 2021,, 07:08  
Cazul Nataliei Ursachi – între grațiere și pedeapsăFemeia cu 5 copii, condamnată la 6 ani de închisoare pentru că n-a reușit restituirea unui credit, ar putea fi eliberată din penitenciar, în baza legii ce vizează amnistierea persoanelor cu ocazia celor 30 de ani de la proclamarea Independenței Republicii Moldova. Președintele comisiei de grațiere, Ion Guz
Părinții femeii cu cinci copii ceși ispășește pedeapsa pentru escrocherie sau întîlnit cu Maia Sandu
16 noi. 2021,, 15:20  
Părinții femeii cu cinci copii, ce-și ispășește pedeapsa pentru escrocherie, s-au întîlnit cu Maia SanduPărinții Nataliei Ursachi, locuitoarea din Drochia, mamă a cinci copii, care a fost condamnată la șase ani de închisoare pentru escrocherie, s-au întîlnit astăzi, 16 noiembrie, cu președinta Maia Sandu, transmite Noi.md cu referire la replicamedia.md. Șefa statului a promis că va studia cazul femeii în ter
Se caută doi șefi adjuncți la Penitenciarul din Soroca și un șef de direcție la ANP
16 noi. 2021,, 08:30  
Se caută doi șefi adjuncți la Penitenciarul din Soroca și un șef de direcție la ANPReprezentanții Ministerului Justiției (MJ) au emis un comunicat prin care anunță că instituția va desfășura concurs pentru ocuparea funcțiilor publice cu statut special vacante din cadrul sistemului administrației penitenciare. Astfel, MJ caută doi șefi adjuncți la penitenciarul din Soroca și un șef al dir
Julian Assange a primit permisiunea de a se căsători în închisoare
12 noi. 2021,, 20:30  
Julian Assange a primit permisiunea de a se căsători în închisoareJulian Assange, 50 de ani, aflat închisoarea Belmarsh din Londra din 2019, după ce SUA au adoptat măsuri legale pentru extrădarea lui, a primit permisiunea de a se căsători în închisoare cu partenera, Stella Moris, informează agenția DPA, preluată de Agerpres. Nu a fost stabilită data la care va avea loc nunt
Percheziții la două pușcării din țară
11 noi. 2021,, 11:50  
Percheziții la două pușcării din țarăÎși creează condiții ca acasă. Reprezentanții ANP au organizat percheziții inopinate la două pușcării din țară și au depistat zeci de obiecte și substanțe interzise, pe care deținuții le aveau în celule, transmite Noi.md cu referire la echipa.md. Descinderile au avut loc la penitenciarele 15 – Cricova și 9
Procuratura Anticorupție confirmă Podarilov băgat la pușcărie ilegal
11 noi. 2021,, 08:00  
Procuratura Anticorupție confirmă: Podarilov, băgat la pușcărie ilegalProcuratura Anticorupție confirmă faptul că actualul șef al IGP, Iurie Podarilov, a fost băgat la pușcărie pentru un an de zile pentru o faptă pe care nu a comis-o și că dosarul acestuia a fost fabricat intenționat de către persoane publice. Într-un răspuns oferit redacției Realitatea.md, Procuratura Antic
Prejudicii morale de mii de lei pentru o femeie deținută cu 30 zile mai mult în închisoare
9 noi. 2021,, 15:37  
Prejudicii morale de mii de lei pentru o femeie deținută cu 30 zile mai mult în închisoareO femeie a încasat peste 5 mii de lei cu titlu de prejudiciu material și 30 de mii cu titlu de prejudiciu moral după ce i-a fost încălcat dreptul la libertate. Potrivit reprezentanților Promo-LEX, Judecătoria Chișinău sediul Centru a demonstrat că aceasta a fost deținută cu 30 de zile mai mult decît preved
Condamnat inițial la 13 ani va sta 17 ani după gratii Sentință în cazul unui bărbat acuzat de omor
29 oct. 2021,, 13:00  
Condamnat inițial la 13 ani, va sta 17 ani după gratii. Sentință în cazul unui bărbat acuzat de omorCondamnat inițial la 13 de ani de închisoare de instanța de fond, autorul omorului unui bărbat din satul Gangura, raionul Ialoveni, își va petrece următorii 17 ani după gratii, după ce procurorii au făcut apel, nefiind de acord cu pedeapsa stabilită de prima instanță. Astfel, prin decizia Curții de Apel Ch
Carina Țurcan condamnată pentru spionaj se află întro închisoare din Perm
25 oct. 2021,, 11:00  
Carina Țurcan, condamnată pentru spionaj, se află într-o închisoare din PermCarina Țurcan, fostul top-manager al Inter RAO, care a fost găsită vinovată de spionaj, se află într-unul din centrele de detenție preventivă din Perm. Potrivit avocaților, ea va aștepta acolo să fie transferată într-un penitenciar dintr-o altă regiune, scrie kommersant.ru. Anterior s-a fost anunțat că
Apar noi detalii în cazul revoltei de la Lipcani
24 oct. 2021,, 14:31  
Apar noi detalii în cazul revoltei de la LipcaniUnul dintre cei mai activi participanți la revolta din penitenciarul de la Lipcani a fost eliberat din detenție, fără a fi tras la răspundere. A fost deschisă o cauză penală, însă alte acțiuni nu au urmat. Cei care au provocat incendiul nu au fost pedepsiți, afirmă șeful adjunct interimar al Administrației
Declarație Carina Țurcan nu se află în coloniile din Altai
22 oct. 2021,, 11:00  
Declarație: "Carina Țurcan nu se află în coloniile din Altai"Departamentul Direcției Federale a Penitenciarelor (UFSIN) din Ținutul Altai a negat informațiile despre transferul în regiune a condamnatei Carina Țurcan, fostul top-manager al Inter RAO. Despre acest lucru a anunțat pentru TASS serviciul de presă al departamentului. Anterior, avocatul lui Țurcan, condamn
Saakașvili aflat în greva foamei internat de urgență
22 oct. 2021,, 10:30  
Saakașvili aflat în greva foamei, internat de urgențăO ambulanță de tip reanimobil a fost solicitată la închisoarea din orașul Rustavi, unde este deținut fostul președinte al Georgiei Mihail Saakașvili, pentru a-l transporta la o instituție medicală sub supravegherea medicilor. Acest lucru a fost anunțat de medicul personal al fostului președinte Nikoloz Kip
Alertă cu bombă în biroul unui șef al Penitenciarului Lipcani
20 oct. 2021,, 14:11  
Alertă cu bombă în biroul unui șef al Penitenciarului LipcaniSalvatorii, geniștii și polițiștii au fost puși pe jar, după ce noaptea trecută a avut loc cu o alertă cu bombă la Penitenciarul Lipcani O persoană necunoscută, care s-a prezentat drept deținut, a făcut un apel la serviciul 112 și a comunicat despre prezența unui obiect explozibil în biroul șefului-adjunct
La Bălți se intenționează îmbunătățirea condițiilor deținuților din închisoarea din oraș VIDEO
13 oct. 2021,, 10:05  
La Bălți, se intenționează îmbunătățirea condițiilor deținuților din închisoarea din oraș (VIDEO)Nicolae Chirilciuc, un cunoscut om de afaceri și politician din Bălți care intenționează să candideze pentru funcția de primar al capitalei de nord a Republicii Moldova în calitate de candidat independent, a declarat că, dacă va cîștiga alegerile, va rezolva cît mai curînd posibil una din problemele orașului,
Sentința motivată prin care magistratul Oleg Melniciuc a fost condamnat la șapte ani de închisoare DOC
11 oct. 2021,, 13:36  
Sentința motivată prin care magistratul Oleg Melniciuc a fost condamnat la șapte ani de închisoare (DOC)Judecătoria Anenii Noi a publicat sentința motivată prin care magistratul Oleg Melniciuc, a fost condamnat la șapte ani de închisoare pentru îmbogățire ilicită, fiind singurul judecător din țară ajuns să fie condamnat de o instanță. În documentul care conține 150 de pagini, se subliniază că Melniciuc a inc
Cine în Rusia ia luat apărarea lui Țurcan condamnată pentru spionaj în favoarea Moldovei
6 oct. 2021,, 11:25  
Cine în Rusia i-a luat apărarea lui Țurcan, condamnată pentru spionaj în favoarea Moldovei?Jurnaliști, scriitori, traducători și actrițe au scris o scrisoare deschisă către Președintele Curții Supreme a Rusiei, Veaceslav Lebedev, în care au atras atenția asupra "sentinței dure" a fostului top-manager al Inter RAO, Carina Țurcan, scrie point.md. Ea a primit 15 ani de închisoare fiind acuzată de s
Fostul președinte francez Nicolas Sarkozy a fost condamnat la un an de închisoare
30 sep. 2021,, 13:05  
Fostul președinte francez Nicolas Sarkozy a fost condamnat la un an de închisoareFostul preşedinte francez Nicolas Sarkozy a fost condamnat la un an de închisoare, după ce a fost găsit vinovat de finanțarea ilegală a campaniei sale electorale din 2012, informează CNN. Decizia a venit la şapte luni după ce Sarkozy a fost condamnat la trei ani de închisoare pentru corupţie şi trafic de i
Exangajat MAI Adrian Nichifor ducea în pușcărie o viață de lux
30 sep. 2021,, 07:23  
Ex-angajat MAI: Adrian Nichifor ducea în pușcărie o viață de luxDetalii despre viața și activitatea controversatului om de afaceri, Adrian Nichifor care-și ispășește pedeapsa într-un penitenciar de tip închis, ies la iveală. Potrivit lui Sergiu Stepuleas, fost angajat MAI, Nichifor ar fi fost foarte apropiat de fostul lider PDM, Vlad Plahotniuc făcîndu-i acestuia servi
Ecuador 24 de deținuți uciși în timpul unei lupte dintre două bande rivale
29 sep. 2021,, 21:00  
Ecuador: 24 de deținuți, uciși în timpul unei lupte dintre două bande rivaleDouăzeci şi patru de deţinuţi au fost ucişi şi peste patruzeci au fost răniţi în urma unei lupte dintre două bande rivale, într-o închisoare din sud-estul Ecuadorului, au anunţat marţi autorităţile locale. Aceste violenţe au făcut „24 de morţi şi 42 de răniţi”, a anunţat pe Twitter guvernatorul provinciei
Încă un caz pierdut la CEDO Închisorile din regiunea transnistreană sînt periculoase
28 sep. 2021,, 14:54  
Încă un caz pierdut la CEDO. Închisorile din regiunea transnistreană sînt periculoaseCurtea Europeană a Drepturilor Omului (CtEDO) a pronunțat azi, 28 septembrie, Hotărîrea în cauza Drovorub v. Republica Moldova și Federația Rusă, prin care a constatat încălcarea articolul 2 CEDO sub aspect material și procedural de către Federația Rusă, transmite Noi.md cu referire la jurnal.md. Anunțul e
Inchisoare
Cutremure stiri: 506