Noutăţi

Ucraina

Kremlinul sa expus referitor la negocierile cu Ucraina
23 ian. 2023,, 15:00  
Kremlinul s-a expus referitor la negocierile cu UcrainaÎn prezent, nu există condiții pentru negocieri între Rusia și Ucraina. Acest lucru a declarat secretarul de presă al președintelui rus Vladimir Putin Dmitri Peskov, cuvintele sale fiind citate de TASS. Purtătorul de cuvînt al Kremlinului a spus că nu există astfel de condiții nici de facto, nici de jur
Fostul premier britanic Boris Johnson a revenit duminică la Kiev
23 ian. 2023,, 08:00  
Fostul premier britanic Boris Johnson a revenit duminică la KievFostul premier britanic Boris Johnson a revenit duminică la Kiev într-o vizită surpriză, întîlnindu-se cu preşedintele Volodimir Zelenski şi promiţînd că Marea Britanie "va rămîne alături de Ucraina atît timp cît va fi nevoie", relatează Reuters şi The Guardian. Boris Johnson, care a plecat din fruntea guv
Viceministrul pentru Dezvoltarea Comunităților din Ucraina a fost reținut pentru luare de mită
22 ian. 2023,, 18:30  
Viceministrul pentru Dezvoltarea Comunităților din Ucraina a fost reținut pentru luare de mităMinistrul adjunct pentru Dezvoltării Comunităților, Teritoriilor și Infrastructurii din Ucraina, Vasil Lozinski, a fost reținut pentru luare de mită în valoare de 400 de mii de dolari. Oamenii legii au dezvăluit detaliile escrocheriei. Despre acest lucru este raportat de RBC-Ucraina cu referire la Bir
Orban Ungaria nu se va lăsa atrasă în conflictul din Ucraina
22 ian. 2023,, 18:15  
Orban: "Ungaria nu se va lăsa atrasă în conflictul din Ucraina"Ungaria nu se va lăsa ademenită în capcană și trasă în conflictul armat din Ucraina. Despre acest lucru a declarat premierul Viktor Orban, vorbind duminică în legătură cu celebrarea zilelor culturii maghiare în orașul Satmarcek, unde acum 200 de ani poetul Ferenc Kelcei a scris cuvintele imnului național.
A fost sistată activitatea la punctele de trecere a frontierei moldoucrainene
22 ian. 2023,, 17:15  
A fost sistată activitatea la punctele de trecere a frontierei moldo-ucrainenePoliția de Frontieră a anunţat că astăzi a fost sistată activitatea la punctele de trecere a hotarului moldo-ucrainean, din cauză că nu funcționează baza de date la Serviciul Grăniceresc de Stat al Ucrainei, transmite moldpres.md „În fapt, la această oră se atestă trafic intens în PTF Palanca - Maiaki Udob
Scholz și Macron șiau exprimat sprijinul ferm pentru Ucraina
22 ian. 2023,, 16:45  
Scholz și Macron și-au exprimat sprijinul ferm pentru Ucraina Germania și Franța vor ajuta Ucraina atît timp cît va fi necesar. Ambele țări și-au exprimat sprijinul ferm. Declarația corespunzătoare a fost făcută de președintele Franței. Emmanuel Macaron. și cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, relatează RBC-Ucraina cu referire la Le Figaro. Astăzi la Paris are
Ministrul german al Apărării anunță prima vizită la Kiev
22 ian. 2023,, 12:30  
Ministrul german al Apărării anunță prima vizită la KievMinistrul german al Apărării, Boris Pistorius, a declarat că va efectua o vizită în Ucraina în viitorul apropiat, posibil în următoarele patru săptămîni. Despre acest lucru a anunțat RBC-Ucraina cu referire la Bild am Sonntag. Pistorius a spus că deocamdată nu poate numi data exactă a călătoriei.
Ambasadorul Ucrainei Moldova a devenit un centru convenabil pentru refugiații ucraineni
22 ian. 2023,, 10:15  
Ambasadorul Ucrainei: Moldova a devenit un centru convenabil pentru refugiații ucraineniMoldova a devenit un important nod de transport pe rutele refugiaților din Ucraina. Despre acest lucru a declarat Ambasadorul Ucrainei în Moldova, Marko Șevcenko, în cadrul emisiunii "Доброго вечора, ми з України" de la TV8. Potrivit lui, autoritățile celor două țări au acordat o atenție specială proble
Președintele Bulgariei se declară împotriva furnizării de arme Ucrainei
21 ian. 2023,, 18:30  
Președintele Bulgariei se declară împotriva furnizării de arme UcraineiPreședintele Bulgariei, Rumen Radev, într-un interviu acordat Darik Radio, a îndemnat țările lumii să nu furnizeze arme Kievului din cauza riscului izbucnirii unui conflict global. Despre acest lucru a anunțat Serviciul de presă al președintelui țării.
Ucraina va începe să construiască relații mai calde și mai strînse cu Moldova
21 ian. 2023,, 18:00  
Ucraina va începe să construiască relații mai calde și mai strînse cu Moldova După încheierea războiului, Ucraina va începe să construiască relații mai calde și mai strînse cu Moldova. Despre acest lucru a declarat pe 20 ianuarie Mihail Podoleak, consilierul al președintelui Ucrainei, în cadrul emisiunii "Доброго вечора, ми з України" de la TV8, scrie newsmaker.md. Podoleak a fos
Zelenski a venit la înmormîntarea ministrului Afacerilor Interne care a decedat în accidentul aviatic
21 ian. 2023,, 14:00  
Zelenski a venit la înmormîntarea ministrului Afacerilor Interne care a decedat în accidentul aviaticPreședintele Ucrainei, Volodymyr Zelenski, împreună cu soția sa Elena, au venit la înmormîntarea ministrului Afacerilor Interne al Ucrainei, Denis Monastîrski, și a altor angajați ai ministerului care au murit într-un accident de elicopter la Brovari, lîngă Kiev. În imaginile publicate de la evenimentul f
Marea Britanie a recunoscut că luptele din Ucraina au ajuns în impas
21 ian. 2023,, 13:30  
Marea Britanie a recunoscut că luptele din Ucraina au ajuns în impasTrupele rusești ar putea avansa cu adevărat în regiunea Artemovsk (nume ucrainean — Bahmut), a recunoscut Ministerul britanic al Apărării pe Twitter. "În general, luptele au ajuns în impas. Cu toate acestea, există o posibilitate reală de avansare locală a armatei ruse în zona Bahmut", se arată în mesaj.
Podoleak despre sprijinul refugiaților ucraineni în Moldova Sa făcut o muncă eficientă
21 ian. 2023,, 12:45  
Podoleak, despre sprijinul refugiaților ucraineni în Moldova: S-a făcut o muncă eficientăConsilierul șefului Biroului Președintelui Ucrainei, Mihail Podoleak, consideră că în Moldova a fost implementat un sistem eficient de sprijin pentru refugiații ucraineni. El a exprimat o astfel de opinie în cadrul emisiunii "Доброго вечора, ми з України", relatează TV8.md În special, Podoleak a remarca
Rusia a explicat refuzul Germaniei de a furniza Ucrainei tancuri Leopard
21 ian. 2023,, 09:45  
Rusia a explicat refuzul Germaniei de a furniza Ucrainei tancuri Leopard Fostul viceministru rus de Externe, Serghei Ordzhonikidze, a explicat refuzul Germaniei de a furniza Ucrainei tancuri Leopard. El și-a împărtășit părerea într-un interviu pentru Izvestia. Potrivit diplomatului, la germani încă mai există "sentiment de vinovăție istorică" față de poporul rus. El a ream
Ministerul chinez de Externe a răspuns scrisorii lui Zelenski privind negocierile de pace
20 ian. 2023,, 17:30  
Ministerul chinez de Externe a răspuns scrisorii lui Zelenski privind negocierile de paceChina va continua să depună eforturi pentru a rezolva în mod pașnic criza ucraineană și pentru a organiza discuții de pace între părțile în conflict. Declarația o face purtătorul de cuvînt al Ministerului chinez de Externe, Wang Wenbin, referitor la o scrisoare din partea președintelui ucrainean Vladimir Z
AIEA îndeamnă la crearea unei zone sigure în apropierea CAEZ cît mai curînd posibil
20 ian. 2023,, 17:00  
AIEA îndeamnă la crearea unei zone sigure în apropierea CAEZ cît mai curînd posibilSituația din jurul CAE Zaporojie se înrăutățește, astfel se impune necesitatea urgentă de creare a unei zone sigure în jurul centralei. Acest lucru a fost declarat de directorul AIEA, Rafael Grossi, într-un interviu pentru Fox News, relatează RBC-Ucraina. „După părerea mea, situația din jurul Zaporojie
Șeful Pentagonului a anunțat un moment de cotitură în conflictul din Ucraina
20 ian. 2023,, 16:45  
Șeful Pentagonului a anunțat un „moment de cotitură” în conflictul din UcrainaIn conflictul din Ucraina are loc un „moment de citutură”. Acest lucru a fost declarat de șeful Pentagonului, Lloyd Austin, înainte de începerea unei întîlniri de sprijinire a Kievului la baza aeriană americană Ramstein din Germania. "Acum nu este momentul să încetinim. E timpul să săpăm mai adî nc. Ucr
Kremlinul a avertizat Occidentul împotriva furnizării de tancuri grele către Ucraina
20 ian. 2023,, 16:30  
Kremlinul a avertizat Occidentul împotriva furnizării de tancuri grele către UcrainaDacă, la o întîlnire a miniștrilor occidentali ai apărării la baza aeriană americană Ramstein din Germania, aceștia decid să furnizeze tancuri grele Ucrainei, acest lucru va duce la consecințe triste pentru Ucraina. Acest lucru a fost declarat de secretarul de presă al președintelui Rusiei, Dmitri Peskov,
Ministrul Apărării participă la lucrările Grupului de Contact pentru susținerea Ucrainei
20 ian. 2023,, 13:30  
Ministrul Apărării participă la lucrările Grupului de Contact pentru susținerea UcraineiMinistrul Apărării Anatolie Nosatîi participă, astăzi, la reuniunea „Grupul Ramstein”, Grup de Contact pentru susținerea Ucrainei, care are loc în Republica Federală Germania. La întrunir
Turcia a evaluat posibilitatea unor negocieri între Ucraina și Rusia
19 ian. 2023,, 16:00  
Turcia a evaluat posibilitatea unor negocieri între Ucraina și RusiaReluarea negocierilor dintre Ucraina și Rusia a devenit mai dificilă, deși părțile au parcurs un drum lung la început. Acest lucru a fost raportat de RBC-Ucraina cu referire la declarația ministrului turc de Externe Mevlut Cavusoglu, transmite Yeni Akit. "Inițial, am parcurs un drum lung. Știți că părți
Macron a anunțat o criză fără precedent în Europa din cauza Ucrainei
19 ian. 2023,, 15:30  
Macron a anunțat o criză fără precedent în Europa din cauza Ucrainei Datorită faptului că ostilitățile au început pe continentul european, întreaga asociație se confruntă cu o criză gravă care afectează atît economia, cît și modelele politice ale structurii statelor europene. Este opinia împărtășită de președintele francez Emmanuel Macron într-un interviu acordat El Pais.
Șeful Consiliului European a sosit la Kiev
19 ian. 2023,, 15:00  
Șeful Consiliului European a sosit la Kiev Președintele Consiliului European, Charles Michel, a sosit în Ucraina. El a făcut acest anunța pe Twitter. „M-am întors la Kiev pentru a discuta toate domeniile de cooperare”, a scris el, atașînd la publicației o fotografie a sa de pe peronul gării. În plus, oficialul și-a dorit ca 2023 să fie un an al
În Ucraina a fost anunțat numărul victimelor în prăbușirea elicopterului în Brovary
18 ian. 2023,, 19:15  
În Ucraina, a fost anunțat numărul victimelor în prăbușirea elicopterului în BrovaryÎn urma accidentului de elicopter în orașul Brovary, regiunea Kiev din Ucraina, și-au pierdut viața 14 persoane. Numărul victimelor a fost menționat în Serviciul de Stat al Ucrainei pentru Situații de Urgență (GSChS) în Telegram. „În total, 14 persoane și-au pierdut viața, inclusiv un copil, 25 de perso
Cetățenii ucraineni vor putea solicita protecție temporară pe teritoriul RMoldova
18 ian. 2023,, 18:30  
Cetățenii ucraineni vor putea solicita protecție temporară pe teritoriul R.MoldovaÎn Republica Moldova va fi introdusă acordarea protecției temporare persoanelor strămutate din Ucraina, pe o perioadă de 1 an. Un proiect de hotărîre de Guvern a fost aprobat în cadrul ședinței de astăzi a Cabinetului de miniștri. Persoanele care vor solicita protecție temporară vor putea obține un docu
Burse de studii vor fi acordate anual de Republica Moldova și Ucraina în baza unui acord
18 ian. 2023,, 17:26  
Burse de studii vor fi acordate anual de Republica Moldova și Ucraina, în baza unui acord40 de burse, pentru diferite cicluri de studii, vor fi acordate anual de Republica Moldova și Ucraina, în baza Acordului semnat între cele două state privind cooperarea în domeniul învățămîntului superior. Documentul a fost aprobat, astăzi, în cadrul ședinței Cabinetului de miniștri. Acesta prevede ac
Lavrov a dezvăluit detaliile întâlnirii șefilor serviciilor speciale din Rusia și Statele Unite
18 ian. 2023,, 15:30  
Lavrov a dezvăluit detaliile întâlnirii șefilor serviciilor speciale din Rusia și Statele UniteÎntâlnirea șefului Serviciului rus de informații externe, Serghei Naryshkin, cu șeful CIA, William Burns, a avut loc la cererea președintelui american Joe Biden. Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov a vorbit despre acest lucru, relatează TASS. „Biden i-a cerut lui [președintelui rus Vladimir] Putin c
Lavrov a vorbit despre imposibilitatea desfășurării negocierilor cu Zelenski
18 ian. 2023,, 14:00  
Lavrov a vorbit despre imposibilitatea desfășurării negocierilor cu ZelenskiDespre negocieri cu președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski, nu poate fi vorba, deoarece însuși șeful statului ucrainean a interzis legal negocierile cu Moscova. Despre acest lucru a declarat ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, la o conferință de presă cu privire la rezultatele diplomației ruse din
Kremlinul a reacționat la declarațiile Kievului despre pregătirea sa pentru negocieri
18 ian. 2023,, 13:30  
Kremlinul a reacționat la declarațiile Kievului despre pregătirea sa pentru negocieri Ucraina exclude pentru sine posibilitatea negocierilor cu Rusia, judecînd după legislația ucraineană. Acest lucru a fost declarat de secretarul de presă al președintelui Vladimir Putin Dmitri Peskov într-un interviu acordat RIA Novosti. Astfel, Kremlinul a reacționat la declarația secretarului de presă
Natalia Gavrilița a transmis un mesaj de condoleanțe poporului ucrainean
18 ian. 2023,, 11:49  
Natalia Gavrilița a transmis un mesaj de condoleanțe poporului ucrainean„Am aflat cu multă tristețe vestea prăbușirii unui elicopter în regiunea Kiev. Ministrul Afacerilor Interne al Ucrainei și colegi de ai săi, precum și civili, inclusiv copii, au căzut victime acestei tragedii”, a transmis premierul Natalia Gavrilița, într-o postare pe Facebook. „Adresez, în numele Guvernul
Ucraina a numit condițiile pentru o analiză serioasă a negocierilor cu Rusia
17 ian. 2023,, 21:45  
Ucraina a numit condițiile pentru o analiză serioasă a negocierilor cu RusiaUcraina este pregătită să ia în considerare serios reluarea negocierilor cu Rusia, respectînd în același timp principiile universale ale dreptului internațional. Condițiile pentru crearea unei astfel de situații într-un interviu cu ediția ucraineană a revistei Facts au fost menționate de secretarul de pres
Arestovici despre greșelile din politica națională a Ucrainei
17 ian. 2023,, 19:45  
Arestovici, despre greșelile din politica națională a UcraineiConsilierul independent al biroului președintelui Ucrainei, Alexei Arestovici, care astăzi a fost demis din funcție, a criticat legea cu privire la limbă, care era în vigoare anterior în țară. Într-un interviu acordat canalului YouTube "Ходят слухи", el a menționat că, din cauza acestei legi, în Ucraina a
În Ucraina pentru prima dată a fost privatizat un port maritim
17 ian. 2023,, 18:45  
În Ucraina, pentru prima dată, a fost privatizat un port maritimPortul maritim comercial „Ust-Dunaysk” din regiunea Odesa a fost vîndut marți la o licitație pentru 5,4 milioane de dolari. Aceasta este prima privatizare a unui port maritim din țară, a declarat Fondul Proprietății de Stat al Ucrainei. "Pentru prima dată în istoria Ucrainei, un port maritim a fost priv
Unul din principalii consilieri ai președintelui ucrainean își dă demisia din funcție
17 ian. 2023,, 11:58  
Unul din principalii consilieri ai președintelui ucrainean își dă demisia din funcțieAlexei Arestovici, unul din consilierii președintelui ucrainean își dă demisia din funcție. Acesta a făcut anunțul pe o rețea de socializare pe 17 ianuarie. Se întîmplă după ce mai mulți deputați ai Radei Supreme de la Kiev au inițiat colectarea semnăturilor pentru demisia sa. Nemulțumirea parlamentari
Blinken va vizita China pentru a discuta despre războiul din Ucraina
17 ian. 2023,, 10:30  
Blinken va vizita China pentru a discuta despre războiul din UcrainaSecretarul de stat al SUA Anthony Blinken plănuiește să viziteze China în perioada 5-6 februarie. Se așteaptă că la Beijing el va avea o întrevedere cu ministrul chinez de Externe Qin Gang, cu care va discuta, inclusiv despre războiul din Ucraina, relatează RBC-Ucraina cu referire la Politico. Se mențio
Serbia consideră că conflictul din Ucraina este al treilea război mondial
16 ian. 2023,, 19:45  
Serbia consideră că conflictul din Ucraina este al treilea război mondialPrim-viceprim-ministrul, ministrul Afacerilor Externe al Serbiei, Ivica Dacic, consideră că conflictul ucrainean în caracteristicile sale este un război mondial. Șeful Ministerului sîrb de Externe și-a exprimat această opinie într-un interviu pentru ziarul Politika. Acesta este un război mondial în toat
Turcia a propus crearea pe teritoriul său a unui coridor pentru schimburi între Rusia și Ucraina
16 ian. 2023,, 14:00  
Turcia a propus crearea, pe teritoriul său, a unui coridor pentru schimburi între Rusia și UcrainaComisarul pentru Drepturile Omului din Turcia, Sheref Malkoç, a propus crearea unui coridor umanitar la Istanbul pentru schimbul de militari și civili răniți, femei, copii și bătrâni între Rusia și Ucraina. Oficialul turc este citat de Hürriyet. Malkoç a explicat că a făcut o astfel de propunere în timpul
Președintele croat Washington și NATO cu ajutorul Ucrainei duc un război proxy cu Rusia
16 ian. 2023,, 11:45  
Președintele croat: „Washington și NATO, cu ajutorul Ucrainei, duc un război proxy cu Rusia”SUA și NATO se află în război cu Rusia, luptînd cu mîinile ucrainenilor. Este afirmația făcută de președintele croat Zoran Milanovic, relatează ziarul local Istra24, scrie ria.ru. „Washington și NATO, cu ajutorul Ucrainei, duc un război proxy cu Rusia”, a spus Milanovic. Liderul croat a subliniat că
Traficul dea lungul Bosforului a fost oprit din cauza unei nave ucrainene eșuate
16 ian. 2023,, 11:15  
Traficul de-a lungul Bosforului a fost oprit din cauza unei nave ucrainene eșuate Traficul navelor în strîmtoarea Istanbul (Bosfor) a fost suspendat din cauza unei nave de marfă uscată care a eșuat pe un banc de nisip. Nava se îndrepta din Ucraina spre Istanbul, relatează RBC-Ucraina cu referire la Direcția Principală a Gărzii de Coastă Turciei pe Twitter. Potrivit agenției, o navă
În Europa sa intensificat comerțul cu refugiații ucraineni sub pretextul angajării
14 ian. 2023,, 11:12  
În Europa s-a intensificat comerțul cu refugiații ucraineni sub pretextul "angajării" După ce în Europa au ajuns în masă refugiați ucraineni, acolo s-au activizat traficanții de ființe umane. Despre aceasta scrie Die Welt, anunță strana.today Potrivit informațiilor din mass-media, există rețele criminale mari care operează în România, Bulgaria, Moldova și Ucraina. Acestea sînt rutele cu
Azerbaidjanul a transmis Ucrainei un nou lot de echipamente energetice
13 ian. 2023,, 19:15  
Azerbaidjanul a transmis Ucrainei un nou lot de echipamente energeticeUcraina a primit a doua parte a asistenței pentru sectorul energetic de la compania azeră Azerenergy. Despre aceasta a anunțat serviciul de presă al Ministerului Energiei al Ucrainei, scrie „Adevărul European”. Noul lot de ajutor include 45 de centrale electrice de rezervă cu o capacitate de 94 pînă la
Premierul ungar a numit singurul cîștigător al conflictului din Ucraina
13 ian. 2023,, 18:30  
Premierul ungar a numit singurul cîștigător al conflictului din UcrainaPremierul ungar Viktor Orban a subliniat că europenii sunt principalele „victime” ale conflictului din Ucraina din punct de vedere economic. Singurul cîștigător sînt Statele Unite, a subliniat el, fără a explica de ce crede așa. Oficialul maghiar este citat de RIA Novosti. „Victimele politicii eronate d
Israelul va transmite Ucrainei tehnologia de avertizare inteligentă despre rachete și drone
13 ian. 2023,, 17:30  
Israelul va transmite Ucrainei tehnologia de avertizare inteligentă despre rachete și dronePartea israeliană transferă în mod oficial în Ucraina tehnologiile legate de avertizarea intelgentă despre rachete și drone. Ambasadorul ucrainean în Israel, Yevgeny Korniychuk, a făcut o declarație în acest sens la Centrul Media al Ucrainei, anunță Adevărul European cu referire la Ukrinform.
Ministerul rus de Externe a numit cea mai bună opțiune pentru negocierile cu Ucraina
13 ian. 2023,, 11:45  
Ministerul rus de Externe a numit cea mai bună opțiune pentru negocierile cu UcrainaAlexey Polishchuk, directorul celui de-al doilea departament al țărilor CSI din cadrul Ministerului rus de Externe, a numit opțiunea negocierilor dintre Rusia și Ucraina în cazul reluării acestora. El a declarat într-un interviu acordat TASS că acestea ar trebui să fie directe și să aibă loc fără intermedi
Rusia nu este de acord cu poziția Turciei cu privire la planul de pace al lui Zelenski
12 ian. 2023,, 18:00  
Rusia nu este de acord cu poziția Turciei cu privire la „planul de pace” al lui ZelenskiRusia nu este de acord cu poziția Turciei, care a susținut „planul de pace” al președintelui ucrainean Vladimir Zelenski. Acest lucru a fost anunțat în cadrul unui briefing de către reprezentantul oficial al Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova. „Cunoaștem foarte bine aprecierea de către Turcia a
Ungaria a refuzat să transporte arme pentru Ucraina pe teritoriul său
12 ian. 2023,, 17:30  
Ungaria a refuzat să transporte arme pentru Ucraina pe teritoriul săuUngaria refuză să transporte arme pentru Ucraina pe teritoriul său din cauza îngrijorării nu numai pentru propria sa siguranță, ci și pentru siguranța etnicilor maghiari care trăiesc pe teritoriul ucrainean în Transcarpatia. Acest lucru a declarat șeful Biroului primului ministru al Ungariei Gergely Guyash
Cîte obiecte de infrastructură au fost deja restaurate în Ucraina
12 ian. 2023,, 15:30  
Cîte obiecte de infrastructură au fost deja restaurate în UcrainaPeste 55% din infrastructurile distruse sau deteriorate au fost deja restaurate în Ucraina. Oleksiy Chernyshov, șeful celulei pentru pregătirea sezonului de încălzire, șeful NJSC Naftogaz Ukrainy, a anunțat acest lucru pe Facebook, transmite RBC-Ucraina. El a menționat că prima jumătate a celui mai difi
Moldova deschide accesul la inversarea virtuală a gazelor pentru Ucraina
12 ian. 2023,, 14:45  
Moldova deschide accesul la inversarea virtuală a gazelor pentru UcrainaUcraina a obținut posibilitatea să efectueze o inversare virtuală a gazelor la punctul de joncțiune a sistemului de transport al gazelor (GTS) cu Moldova. Despre aceasta anunță compania „GTS Operator of Ukraine”, scrie tass.ru. „Guvernul Moldovei a aprobat decizia privind modificările necesare în leg
Summitul pentru pace ar putea avea loc la New York pe 24 februarie
12 ian. 2023,, 14:30  
Summitul pentru pace ar putea avea loc la New York pe 24 februarieSummitul pentru pace, care a fost anunțat anterior de oficialitățile de la Kiev, ar putea avea loc pe 24 februarie, la sediul ONU din New York. Despre acest lucru a anunțat ambasadorul Ucrainei în Turcia Vasily Bodnar într-un interviu acordat agenției Anadolu, scrie Adevărul European. Bodnar a reamintit
Președintele Ungariei NATO nu ar trebui să fie atrasă în conflictul din Ucraina
12 ian. 2023,, 12:15  
Președintele Ungariei: „NATO nu ar trebui să fie atrasă în conflictul din Ucraina”Președintele Ungariei Katalin Nowak consideră că NATO nu ar trebui atrasă în conflictul din Ucraina, iar Europa ar trebui să se gîndească la supraviețuirea sa. Vorbind la o întîlnire cu ambasadorii străini la Budapesta, ea a menționat că la soluționarea acestor probleme trebuie să se țină seama de consider
Polonia și Lituania vor face lobby NATO pentru garanții de securitate pentru Ucraina
12 ian. 2023,, 10:45  
Polonia și Lituania vor face lobby NATO pentru garanții de securitate pentru UcrainaPolonia și Lituania vor sprijini Ucraina în drumul său către Uniunea Europeană și NATO. Acest lucru a fost declarat de președintele polonez Andrzej Duda, vorbind despre conținutul discuțiilor dintre liderii „Triunghiului Lublin” de la Lvov, relatează „Adevărul european” cu referire la „Radioul polonez”.
Ucraina
Cutremure stiri: 502